COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului
Comisia economică a Senatului a amânat, luni, votul asupra raportului propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii Camerelor de Comerţ din România 335/2007 care prevede trecerea gratuită a terenului pe care se află Complexul Expoziţional Romexpo din proprietatea statului în proprietatea Camerei de Comerţ şi Industrie a României, în scopul dezvoltării şi modernizării zonei.
"Camera de Comerţ doreşte dezvoltarea zonei împreună cu un dezvoltator privat. Există impedimente în legătură cu transferul acestei proprietăţi. Am invitat primarul general astfel încât să se găsească o formulă prin care Primăria Capitalei, Camera de Comerţ şi Industrie şi cu un dezvoltator de proiect să creeze o înţelegere tripartită prin care toate entităţile să dezvolte propriile interese: să avem o sală de concerte şi o sală de sport, Camera de Comerţ să îşi modernizeze pavilioanele, iar partea privată, dezvoltatorul, să creeze un business care să aducă beneficii tuturor", a explicat preşedintele comisiei, Daniel Zamfir.
Proiectul, iniţiat de un grup de parlamentari PMP, prevede că terenurile proprietate privată a statului transmise în folosinţă gratuită a Camerei de Comerţ, care nu sunt revendicate, se transmit cu titlu gratuit în proprietatea acesteia, în vederea desfăşurării activităţii specifice, cu caracter de continuitate. Totodată, terenurile nu pot fi vândute timp de 30 de ani.
Senatorii din comisie au solicitat un punct de vedere de la Ministerul Justiţiei pentru acest proiect.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a arătat că, încă de la începutul mandatului său, şi-a dorit dezvoltarea zonei Romexpo şi drept urmare între municipalitate şi Camera de Comerţ a fost încheiat un protocol de colaborare prin care se propuneau investiţii în pavilionul central cu cupolă al Romexpo şi în celelalte suprafeţe adiacente pentru a dezvolta zone de expoziţii, culturale, industriale, cercetare, loisir, alimentaţie publică.
Ea a menţionat că proiectul pentru modernizarea sălii Romexpo şi transformarea sa în sală polivalentă a fost votat în 2017 în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dar din cauza regimului neclarificat al proprietăţii totul a fost stagnat.
"Direcţia juridică a Primăriei ne-a informat că nu vom putea face investiţii în afara pavilionului central deoarece (...) regimul de proprietate nu este clarificat, existând procese pe rolul instanţelor. Noi ne putem angaja în baza unui parteneriat cu Camera de Comerţ, dar doar în ceea ce priveşte o investiţie pe baza administrării, nu având în vedere şi preluarea proprietăţii. Instanţele vor avea de spus un cuvânt hotărâtor în ce fel s-ar putea realiza un parteneriat public-privat", a explicat Firea.
Dezbaterea va fi reluată în Comisia economică pentru acordarea unui raport, care va intra ulterior pentru vot în plenul Senatului, primă Cameră legislativă sesizată cu această propunere legislativă. AGERPRES/(A, AS - autor: Livia Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.