Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor reia, marţi, dezbaterile cu privire la două proiecte de lege referitoare la pensiile speciale, iniţiate de PNL şi, respectiv, USR.

Şedinţa comisiei este programată să înceapă la ora 16,00.

Proiectul PNL propune eliminarea pensiilor de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statut special, funcţionari publici parlamentari, pentru membri ai corpului diplomatic şi consular al României, membri ai Curţii Constituţionale şi personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu excepţia pensiilor militare.

Proiectul USR prevede abrogarea pensiilor speciale, cu excepţia pensiilor militare şi ale magistraţilor, care vor fi plafonate la nivelul ultimului salariu de bază brut lunar din ultima lună de activitate.

Marţea trecută, Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a început dezbaterile asupra celor două proiecte de lege, reprezentanţii mai multor sindicate şi asociaţii ale beneficiarilor acestor pensii solicitând respingerea actelor normative. După peste două ore de dezbateri, deputaţii din comisie au hotărât, la propunerea preşedintelui comisiei, social-democratul Adrian Solomon, amânarea luării unei decizii pentru a aştepta punctul de vedere al Guvernului.

După şedinţă, deputaţii PNL şi USR au acuzat PSD că de fapt nu doreşte eliminarea pensiilor speciale. Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a declarat că PSD "a orchestrat" o întâlnire la care au fost chemaţi reprezentanţii beneficiarilor de pensii speciale, dar niciunul al asociaţiilor de pensionari pe baza contributivităţii. De asemenea, deputatul USR Cristian Seidler a afirmat că s-a dovedit că PSD nu doreşte abrogarea pensiilor speciale, ci menţinerea lor.

Luni, Biroul Permanent Naţional al PSD a decis să susţină orice propunere a oricărui partid politic pentru abrogarea pensiilor speciale din România.

"Biroul Permanent Naţional a decis, prin vot, ca PSD să nu susţină în continuare pensiile speciale şi că vom vota orice propunere a oricărui partid politic pentru abrogarea pensiilor speciale din România. Vom demonstra acest lucru prin vot, inclusiv în această săptămână, am înţeles că vor fi în cadrul comisiilor parlamentare de specialitate discuţii pentru anumite propuneri legislative, iar PSD va vota pentru. Sunt în discuţii în această perioadă pensiile militare, pensiile de serviciu, care nu vor fi afectate, nu vor fi abrogate şi PSD va susţine aceste propuneri", a precizat vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea.

El a adăugat că, în cazul în care aceste proiecte pentru abrogarea pensiilor speciale nu vor fi adoptate, PSD are propriul proiect pentru supraimpozitarea tuturor pensiilor speciale din România. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.