Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Proiectul de lege care prevede achiziţia a cinci avioane F16 în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene" a fost adoptat miercuri de Camera Deputaţilor, cu 256 de voturi favorabile, două împotrivă şi o abţinere.

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, prezent în plenul Camerei, a arătat că programul "Avion multirol al Forţelor Aeriene" a fost aprobat prin Hotărârea CSAT S70/2012 şi este inclus pe lista programelor esenţiale ale Ministerului Apărării Naţionale. El a subliniat că proiectul asigură şi cadrul pentru transferul de tehnologie în România.

"Urgenţa promovării acestui proiect de lege se datorează condiţiilor de valabilitate a ofertei primite în luna august de la Guvernul Republicii portugheze, valabilă până la finele anului 2019, ea fiind deja amânată la două termene, ultimul fiind pe 22 noiembrie. Ceea ce este important din acest proiect este faptul că cele cinci avioane asigură cadrul pentru transferul de cunoaştere şi tehnologie în România. Astfel, la Aerostar Bacău, cel de-al treilea avion va fi complet refăcut de partea română, sub supraveghere portugheză, iar începând cu avionul al patrulea, celelalte vor fi refăcute 100% prin contribuţia românească, asigurându-se astfel cadrul ca tot ce înseamnă modernizarea avioanelor F16 să se facă în România şi, de asemenea, mentenanţa principală la avionul F16 să fie asigurată la fabrica Aerostar Bacău", a declarat Ciucă.

Proiectul vizează continuarea dezvoltării capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în Concepţia de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene", prin atribuirea contractelor de achiziţie pentru pachetul de cinci avioane de la Guvernul Republicii Portugheze şi a pachetului de bunuri şi servicii complementar de la Guvernul Statelor Unite ale Americii. Totodată se introduc derogări de la prevederile art.173, art.174 şi ale art.176 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În cadrul dezbaterilor, reprezentanţii PNL, PSD, PMP şi USR şi-au exprimat susţinerea pentru proiect, arătând că acesta reprezintă o respectare a angajamentelor asumate de România în cadrul NATO şi UE, dar şi o consacrare a rolului pe care ţara noastră îl are în asigurarea securităţii flancului estic al Europei şi a bazinului Mării Negre.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, dezbaterea în procedură de urgenţă a proiectului de lege, după ce acesta a fost adoptat luni de către Senat. AGERPRES/(AS, A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.