COD GALBEN: 16-05-2025 ora 10 Intre 16 mai, ora 10 – 17 mai, ora 08Fenomene vizate se va semnala 16 mai, ora 10 – 17 mai, ora 08Fenomene vizate
Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a început, marţi, dezbaterile asupra a două proiecte de lege privind eliminarea pensiilor speciale, iniţiate de PNL şi, respectiv, USR, reprezentanţii mai multor sindicate şi asociaţii solicitând respingerea actelor normative.
După peste două ore de dezbateri, deputaţii din comisie au hotărât amânarea luării unei decizii.
Guvernul susţine eliminarea tuturor pensiilor speciale de serviciu, cu excepţia celor militare, a precizat secretarul de stat în Ministerul Muncii, Ioana Constantin. "Credem în principiul contributivităţii", a spus aceasta.
Deputatul PNL Cristian Buican, iniţiator al unuia dintre proiecte, a propus eliminarea tuturor pensiilor de serviciu, cu excepţia pensiei militarilor.
"Este o iniţiativă care apără un principiu că toţi suntem egali în faţa legii şi nimeni nu trebuie să fie privilegiat. Toate legile speciale au creat categorii de pensionari privilegiaţi care mănâncă aproximativ 9 miliarde de lei, în timp ce cealaltă categorie care se pensionează pe legea contributivităţii beneficiază de mai puţini bani pe persoană. (...) Considerăm că cetăţenii români trebuie să fie egali în faţa legii, de aceea principiul contributivităţii trebuie să stea la baza construirii pensiilor, inclusiv pensiile pentru parlamentari. Trebuie aduse modificări astfel încât pensionarul să beneficieze de contributivitatea sa. 90% dintre cetăţeni doresc ca Parlamentul să elimine pensiile speciale", a arătat Buican.
Deputatul USR Cristian Seidler a precizat că proiectul iniţiat de el prevede abrogarea tuturor pensiilor speciale, cu excepţia celor ale militarilor şi magistraţilor, pentru care propune plafonarea. "De ce nu am avea pensii speciale şi pentru asistente şi pentru medici şi ar urma enumerarea tuturor categoriilor că toate aduc un aport deosebit? (...) Există situaţii în care persoane au pensii mai mari decât venitul. Se încurajează nemunca. Nu se poate să ai o pensie mai mare decât atunci când lucrai", a menţionat Seidler.
Preşedintele comisiei, deputatul PSD Adrian Solomon, a susţinut că, atunci când statul şi-a asumat o obligaţie, aceasta trebuie respectată.
"Există două sisteme clasice de pensii. Există un sistem de beneficii definite - sistemul pensiilor ocupaţionale şi un sistem de pensii publice. Nu e vina nimănui că statului român i-a trebuit 30 de ani să facă un sistem de pensii ocupaţionale. Nu se poate spune că în România trebuie interzise pensiile de întreprindere. În momentul în care statul îşi asumă o obligaţie faţă de un cetăţean, fie el că est magistrat, militar, judecători ai CCR, Curtea de Conturi, chiar şi artiştii şi ziariştii... Sunt mai multe categorii, nu putem veni să facem prezentări populiste. Poporul trebuie învăţat că atunci când statul îşi asumă obligaţii să le respecte", a afirmat Solomon.
El a susţinut că toate legile de pensii speciale au fost date pe guvernările PNL şi CDR, singura lege dată de PSD se referă la indemnizaţiile foştilor şefi de stat, pentru că "se întorsese Regele acasă".
"Sunt categorii de personal, demnitari, magistraţi care au puse incompatibilităţi care grevează asupra carierei unui om. Aceste incompatibilităţi nu trebuie acoperite? Evident, nu la nivelul de astăzi. Să lăsăm populismul la o parte, (...) să nu mai vorbim că există privilegiaţi sau nu", a adăugat Solomon.
La dezbateri, reprezentanţii mai multor asociaţii şi sindicate au cerut respingerea celor două proiecte de lege.
Dumitru Coarnă, reprezentantul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, a spus că poliţiştii au interdicţii şi incompatibilităţi şi trebuie să beneficieze de aceste pensii.
"Şi noi contribuim la bugetul asigurărilor de stat. Avem interdicţii şi incompatibilităţi. Avem 20.000 de oameni deficit în poliţie. Acest deficit este asigurat de ceilalţi poliţişti prin muncă suplimentară. Niciodată pontajele noastre nu au fost făcute corect. Ne duceţi în zona discriminării. Să respingeţi proiectele", a transmis Coarnă.
Mircea Dogaru, reprezentantul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, a susţinut, de asemenea, respingerea proiectelor de eliminare a pensiilor speciale, menţionând că militarii au alt tip de obligaţii de serviciu, fiind la ordin 24 de ore din 24.
"Nu luăm pâinea de la gura nimănui. Avem contracte de activitate 24 de ore din 24 la ordin. Iar în timp de război primeşti glonţul. Avem alt mod de viaţă, al tip de pensii, alte obligaţii de serviciu, noi avem soldă de rezervist, nu o pensie. Respingem proiectele. (...) În nicio lege civilă nu pot fi amestecaţi militarii pentru că ne-am luat angajamente în tratatele NATO. Avem mod de viaţă separat, riscuri", a adăugat Dogaru.
Şi reprezentanţii foştilor ambasadori au solicitat respingerea proiectelor. "Noi nu avem privilegii. Noi am plătit suplimentarea la pensie în valută. Noi am plătit ani de zile mai mult decât trebuia. Această diferenţă ni se dă pentru că am plătit mai mult. Dacă se abrogă atunci să ne dea banii care s-au însuşit incorect", a afirmat unul dintre aceştia.
Cătălin Trăistaru, reprezentantul Sindicatului Naţional al Grefierilor, a spus că aceste proiecte încalcă principiul neretroactivităţii legii. "Nu putem să ne jucăm cu viaţa omului, acum îi dăm, mâine îi tăiem. (...) Solicităm respingere", a spus acesta.
Reprezentantul Asociaţiei foştilor parlamentari Adrian Mărăcineanu a menţionat că eliminarea indemnizaţiilor ar arunca în derizoriu activitatea aleşilor.
"Ideea stabilirii unei indemnizaţii pentru parlamentari este strâns legată de ideea pensiilor de serviciu pentru magistraţi. Trebuie compensate la vârsta pensionării valoarea unor pierderi ca urmare a incompatibilităţilor. (...) Eliminarea acestei indemnizaţii ar arunca în derizoriu activitatea parlamentarilor. Acest drept este şi în Parlamentul European. Solicităm respingerea proiectului", a cerut Adrian Mărăcineanu.
Eugenia Helvei, reprezentantul Asociaţiei grefierilor pensionari, a spus că şi grefierii au interdicţii şi incompatibilităţi şi trebuie să li se recunoască dreptul de a avea pensie de serviciu.
În final, Adrian Solomon a propus amânarea luării unei decizii până când Guvernul îşi va exprima punctul de vedere pe fiecare amendament depus.
"Să ne gândim la oameni. Lucrurile trebuie puse responsabil într-un grup de lucru. Avem mai multe amendamente de eliminare a indemnizaţiilor eroilor de la Revoluţie, a cascadorilor, academicienilor. Având aceste toate amendamente propun Guvernului să ne dea un punct de vedere asupra acestor amendamente. Propun amânarea până când acest punct de vedere va fi dezbătut şi asumat de specialiştii din Guvern", a adăugat Solomon.
În replică, Mircea Dogaru a atenţionat asupra faptului că amânarea ar duce la "un cutremur în poliţie". "Noi solicităm respingerea. Avem 5.000 de oameni care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi îşi vor depune rapoartele de pensionare. Oamenii pe Facebook spun: ne omoară PNL. Dacă vreţi să nu ne plece 5.000 de oameni din poliţie, vă rog să respingeţi, dacă nu, vor pleca în decembrie 5.000 de oameni la 48-50 de ani", a mai spus Dogaru.
În final, deputaţii din comisie au decis amânarea cu 18 voturi ''pentru'' şi 2 ''împotrivă''. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.