Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a reiterat marţi că cea mai bună formulă pentru ieşirea din criza politică actuală este cea a unui guvern monocolor, lucru convenit şi în discuţiile avute cu premierul desemnat, liderul PNL Ludovic Orban.

"PNL nu cred că poate să discute cu noi una şi cu Pro România sau cu PMP, cu alte partide altceva. Deci, acest lucru exclude, practic, intrarea altor partide la guvernare. Vreau să fiu bine înţeles de la bun început - cred că ALDE a fost singurul care a spus clar şi fără echivoc că nu dorim să intrăm la guvernare. Sigur că intrarea unor alte partide ar bulversa, aş spune, o anumită logică simplă, s-ar transforma dintr-un guvern monocolor într-un guvern de coaliţie, de largă coaliţie, şi mi se pare că mai degrabă ar reflecta dorinţa unora de a prinde nişte poziţii în structurile de conducere. Eu nu folosesc termenii peiorativi pe care îi aud la mulţi dintre politicieni, dar în această fază ieşirea din criza politică, având în vedere că acest guvern va avea o durată de viaţă mai scurtă decât într-o situaţie normală, deci, practic, un an de zile, cred că cea mai bună formulă este aceasta a unui guvern monocolor", a declarat Călin Popescu-Tăriceanu, la Parlament, la finalul discuţiilor purtate cu Ludovic Orban.

Întrebat dacă ALDE îşi va pune la dispoziţie specialiştii pentru a intra în diverse funcţii de execuţie în ministere, Tăriceanu a spus că acest lucru nu a fost discutat.

"Noi ne-am retras toţi oamenii pe care i-am avut în fostul guvern, sigur că sunt nişte mici excepţii ale unor persoane care nu au înţeles că acolo au fost numite pe considerente politice chiar dacă ele au o pregătire profesională ar fi trebuit să se retragă, în momentul de faţă nu avem reprezentanţi în actualul guvern. Nu ştiu ce o să facă mai departe, cum o să procedeze PNL. Din declaraţiile pe care le-am văzut înţeleg că vor să meargă pe ideea unei depolitizări a administraţiei şi cred că etajul politic trebuie menţinut, etajul politic însemnând, evident, în afară de miniştri, secretarii de stat, şefi de agenţii, dar, mai jos, sigur că principalul criteriu trebuie să fie cel de competenţă şi nu angajarea pe alte considerente cum ar fi rudenii şi alte legături care nu au la bază considerente de ordin profesional", a afirmat preşedintele ALDE. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.