Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, raportul asupra proiectului pentru modificarea unor acte normative privind votul în străinătate la alegerile prezidenţiale, acesta urmând să fie dezbătut şi votat în şedinţa de plen de miercuri.

S-au înregistrat 12 voturi pentru şi 10 abţineri.

Deputaţii din comisia juridică au introdus mai multe amendamente, unele la solicitarea Autorităţii Electorale Permanente.

Astfel, este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieşirea de la urne, înainte de ora 24,00, ora României, a zilei alegerilor.

Un alt amendament introdus la propunerea USR şi PNL se referă la faptul că listele electorale suplimentare din străinătate se fac şi în format pe hârtie, în cazul existenţei unor disfuncţionalităţi.

"Listele electorale suplimentare din străinătate generate în format electronic în mod automat, pe baza datelor înregistrate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. În situaţia disfuncţionalităţii sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, listele electorale suplimentare se introduc pe format de hârtie şi cuprind pentru numele, codul numeric personal şi semnătura alegătorului", prevede textul adoptat.

Conform celor adoptate, "începând cu data de 1 aprilie a anului în care au loc alegeri pentru preşedintele României, la termen, şi până la data expirării a cel mult 15 zile de la data începerii perioadei electorale, alegătorul care doreşte să voteze în străinătate la alegerile pentru preşedintele României se poate înregistra în registrul electoral ca alegător în străinătate prin intermediul unui formular online aflat pe site-ul AEP, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea şi statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate".

Pentru a vota prin corespondenţă, alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate trebuie să se înregistreze ca alegător prin corespondenţă, alegătorii sunt înscrişi în listele electorale permanente din străinătate, listele se întocmesc de AEP în format electronic şi sunt puse la dispoziţia Biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate - se menţionează în articolul 8 al legii, în forma stabilită de parlamentarii comisiei.

Numărul membrilor Biroului electoral, dacă este insuficient, poate fi suplimentat cu personalul ambasadei sau cu români cu domiciliul în străinătate.

În diaspora votul se desfăşoară pe parcursul a trei zile - vineri, sâmbătă şi duminică.

"În ziua de duminică, votarea începe la ora locală 7,00 şi se încheie la ora locală 21,00. Prin excepţie de la prevederile alin. 1, votarea în străinătate se desfăşoară şi pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă imediat anterioare zilei votării. În ziua de vineri, votarea începe la ora locală 12,00 şi se încheie la ora locală 21,00, iar în ziua de sâmbătă votarea se deschide la ora locală 7,00 şi se încheie la ora locală 21,00".

De asemenea, în diaspora, la ora 21,00, când se închid secţiile, alegătorii care se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care stau la rând pot să îşi exercite în continuare dreptul de vot. Un membru al biroului electoral al secţiei de votare, desemnat de preşedintele acestuia, verifică la ora 21,00 dacă în afara localului de vot se află alegători care aşteaptă şi stabileşte ordinea în care aceştia au acces în sală. Alegătorii aflaţi la rând îşi pot exercita dreptul de vot până la maximum ora 23,59. MAE va transmite AEP lista cu informaţiile furnizate de autorităţile străine competente privind numărul cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa sau alte forme de înregistrare în străinătate, defalcat pe state.

Proiectul a fost adoptat luni de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.