Camera Deputaţilor şi-a modificat, miercuri, regulamentul, stabilind, printre altele, că solicitarea adresată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind urmărirea penală a unui membru al Guvernului care este şi deputat trebuie să fie motivată în fapt şi în drept.
Totodată, toate argumentele din raportul întocmit de Comisia juridică trebuie să respecte criteriile şi liniile directoare din Raportul Comisiei de la Veneţia privind scopul şi ridicarea imunităţii parlamentare.
S-au înregistrat 252 de voturi "pentru", unul contra şi două abţineri.
Modificările au fost propuse de deputatul PSD Eugen Nicolicea, preşedinte al Comisiei de regulament, şi aprobate de această comisie.
Nicolicea a precizat că aceste modificări au fost realizate în acord cu recomandările din raportul GRECO.
"În cazul în care preşedintele Camerei Deputaţilor primeşte o solicitare din partea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie adresată Camerei Deputaţilor pentru ca aceasta să ceară urmărirea penală a unui membru al Guvernului care este şi deputat, respectiva solicitare este adusă la cunoştinţa Biroului permanent de îndată. Solicitarea trebuie motivată în fapt şi în drept", prevede textul adoptat.
De asemenea, potrivit noilor prevederi, raportul Comisiei juridice întocmit cu privire la această solicitare va cuprinde toate argumentele, atât în favoarea aprobării cererii, cât şi pe cele împotriva aprobării acesteia. Argumentele în favoarea aprobării cererii sunt cele formulate de deputaţi, precum şi cele cuprinse în solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ. Argumentele împotriva aprobării cererii sunt cele formulate de deputaţi, precum şi cele formulate de ministrul în cauză şi de apărătorii acestuia. Toate argumentele vor fi raportate la îndeplinirea criteriilor şi liniilor directoare pentru ridicarea imunităţii parlamentare cuprinse în capitolul V din Raportul Comisiei de la Veneţia privind scopul şi ridicarea imunităţii parlamentare.
Un alt text nou introdus stipulează că, în cazul în care Camera Deputaţilor nu hotărăşte să ceară urmărirea penală, preşedintele forului legislativ va comunica acest lucru procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, iar procedura parlamentară se încheie. În prezent, această hotărâre trebuia publicată în Monitorul Oficial.
De asemenea, regulamentul a fost completat şi în cazul cererii adresate de ministrul Justiţiei de reţinere, arestare sau percheziţie a unui deputat. Şi în acest caz raportul Comisiei juridice va cuprinde toate argumentele, atât cele în favoarea aprobării cererii, cât şi împotriva aprobării acesteia. Toate argumentele vor fi raportate la îndeplinirea criteriilor şi liniilor directoare pentru ridicarea imunităţii parlamentare cuprinse în capitolul V din Raportul Comisiei de la Veneţia privind scopul şi ridicarea imunităţii parlamentare.
În cazul în care Camera Deputaţilor nu hotărăşte să aprobe cererea ministrului Justiţiei, acestuia i se va comunica în scris de către preşedintele forului legislativ şi procedura parlamentară se încheie, fără să se mai publice în Monitorul Oficial această hotărâre, cum este în prezent.AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |