COD PORTOCALIU: 27-05-2025 ora 10 Intre 27 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03 Fenomene vizate: se va semnala ploi însemnate cantitativ COD GALBEN: 27-05-2025 ora 10 Intre 27 mai, ora 10 – 28 mai, ora 03 se va semnala intensificări ale vântului
Comisia parlamentară specială privind legile Justiţiei a dat marţi raport favorabil modificărilor la Codul penal, eliminând mai multe prevederi din forma iniţială, care au fost declarate neconstituţionale de către CCR.
Raportul a fost adoptat cu 12 voturi "pentru" şi 7 "împotrivă".
Comisia specială a decis să rămână în forma iniţială mai multe articole criticate de Opoziţie, pe motiv că nu au fost atacate sau nu au fost declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională.
Unul dintre acestea se referă la reducerea termenelor de prescripţie a pedepselor. Astfel, termenele de prescripţie a răspunderii penale vor fi: de 8 ani, faţă de 10 ani în legea în vigoare, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani; şi de 6 ani, în loc de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.
De asemenea, un alt text se referă la abrogarea neglijenţei în serviciu. Totodată, o altă modificare prevede introducerea unui termen de un an în care se poate face un denunţ. "Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de 1 an de la data săvârşirii acesteia", prevede textul.
Raportul urmează să intre miercuri în dezbaterea plenului Senatului, după cum a anunţat preşedintele Comisiei speciale, Florin Iordache. El a precizat că marţea viitoare comisia se va reuni din nou, astfel încât miercuri aceste modificări să fie adoptate în plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.
La discuţiile de marţi din Comisia specială a participat şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |