Comisia de buget, finanţe a Camerei Deputaţilor a dat, marţi, raport favorabil proiectul iniţiat de parlamentarii social-democraţi Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae privind statutul Băncii Naţionale a României, care vizează limitarea rezervelor de aur ale ţării din străinătate.
"Se păstrează intenţia iniţială şi se simplifică dispoziţiile în sensul în care, însuşindu-ne o serie întreagă de observaţii, propuneri făcute şi de Consiliul Legislativ şi de Banca Naţională a României, am păstrat intenţia iniţială a proiectului aceea de a constitui rezerva de aur de către BNR şi administrată de către BNR doar pe teritoriul României, respectiv în tezaur în ţară. De asemenea, de informare de îndată, dar nu mai târziu de 20 de zile, de către BNR a Parlamentului, respectiv a Guvernului în cazul în care apar situaţii de criză care ar pune în pericol stabilitatea monetară, ţinta de inflaţie, politicile macroeconomice", a declarat senatorul PSD Şerban Nicolae.
El a spus că a renunţat la propunerea iniţială potrivit căreia BNR poate să depoziteze aur în străinătate, dar nu mai mult de 5% din totalul rezervei.
"În esenţă, nimic special, am renunţat la acea propunere iniţială care spunea că BNR poate să depoziteze aurul în străinătate, dar nu mai mult de 5% din totalul rezervei de aur şi exclusiv în scopul obţinerii de venituri. Pentru că, pe de o parte, există suspiciunea unei tangenţe a zonei de administrare, care revine exclusiv BNR şi ar putea să ducă la discuţii inutile legate de valoarea la care se raportează aceşti 5%, întrucât totalul rezervei de aur, fiind constituit de BNR, bineînţeles că BNR ar putea să modifice în mod constant valoarea totală şi implicit cota de 5%", a explicat Nicolae.
Proiectul a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.
Comisia de buget, finanţe a Camerei Deputaţilor urmează să întocmească raportul la acest proiect, care va intra în dezbaterea plenului - for decizional. AGERPRES/(A - autor: Florentina Ştefănescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.