COD GALBEN: 23-06-2025 ora 10 Intre 24 iunie, ora 10 – 25 iunie, ora 10 se va semnala caniculă și disconfort termic
Social-democratul Eugen Nicolicea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a declarat vineri că Parlamentul va aviza favorabil solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis privind referendumul din 26 mai.
"Cu privire la referendum, am precizat şi în calitate de vicepreşedinte al Camerei că Parlamentul, aşa cum a dat acel Aviz-hotărâre nr. 5/2017, va aviza favorabil solicitarea preşedintelui de a demara un referendum consultativ, care nu are efecte decizionale, cu recomandările făcute acolo, care nu erau altceva decât citate din Constituţie, din deciziile Curţii şi recomandările Comisiei de la Veneţia, rămânând preşedintelui dreptul de a-l demara, de a pune întrebarea şi responsabilitatea pentru această acţiune, Parlamentul neavând niciun fel de atribuţie efectivă în acest referendum", a precizat Nicolicea, după consultările cu şeful statului de la Palatul Cotroceni.
Klaus Iohannis s-a consultat vineri cu delegaţia PSD pe tema situaţiei din Justiţie. Delegaţia Partidului Social Democrat a fost formată din Eugen Nicolicea şi foştii deţinuţi politic Marin Iancu şi Ioan Muntean.
Eugen Nicolicea a afirmat că cei doi foşti deţinuţi politic au fost închişi la Aiud, iar Marin Iancu este şi revoluţionar.
"Cu privire la prezenţa dumnealor aici, ţinând cont că invitaţia preşedintelui a fost cu privire la problemele din Justiţie şi nu strict la referendum, reamintesc că, potrivit articolului 131 alineatul 1 din Constituţie, printre alte atribuţii Ministerul Public se ocupă de respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi în acest context, ţinând cont că Ministerul Public este condus de procurorul general, având în vedere discuţiile din spaţiul public, dânşii au considerat că în această perioadă de după 1989 nu ar fi fost chiar indicat ca de drepturile şi libertăţile cetăţeneşti să se ocupe o persoană care avea funcţia de procuror şi era cel care avea posibilitatea să libereze înainte de termen deţinuţii de la Aiud şi în mod abuziv, susţin dânşii, pe unele persoane le-a respins de mai multe ori, spre exemplu pe domnul Muntean de două ori, ba mai mult decât atât când a sesizat nereguli dânsul a fost încarcerat într-un regim special pentru că a calomniat organele puterii de stat. De asemenea, considerând că există posibilitatea conexiunii temei de consultare de astăzi şi anume Justiţie cu întrebările despre referendum pe care nu le avem încă, dânşii au dorit să sugereze una sau două întrebări", a explicat Nicolicea prezenţa celor doi foşti deţinuţi politic la consultările de la Palatul Cotroceni.
El a prezentat cele două propuneri de întrebări pentru referendum: "Fraţi români, este moral, legal şi constituţional ca la 30 de ani după Revoluţia sângeroasă anticomunistă din decembrie 1989 să se tolereze în funcţii înalte de conducere foşti torţionari? E normal ca la 30 de ani după căderea regimului opresiv comunist foştii torţionari să fie promovaţi în funcţii gigantice de conducere?", a menţionat Nicolicea.
Ioan Muntean a spus, la finalul întrevederii, că i-a solicitat preşedintelui Iohannis să semneze decretul pentru revocarea lui Augustin Lazăr din funcţia de procuror general al României. El a precizat că Lazăr a făcut parte dintre cei care i-au amânat eliberarea din Penitenciarul Aiud de două ori.
"Am cerut domnului preşedinte să semneze decretul ca să îl revoce din funcţie şi mi-a spus că o să vadă", a declarat fostul deţinut politic.
La rândul său, Marin Iancu a susţinut că nu a ştiut, până să apară la televizor, cine era procurorul care i-a respins eliberarea din închisoare. "Nu m-a interesat. M-a interesat să fiu liber, numai că acest om lipsit de cultul umanităţii, neavând posibilitate măcar să fi stat de vorbă, să mă întrebe că avem copii, nevastă, fraţi, surori, a tras acolo şi am făcut încă patru ani de zile lipsit de libertate", a afirmat el.
Preşedintele Iohannis a avut şi o discuţie separată cu cei doi foşti deţinuţi politic.
Tot vineri, şeful statului ar fi trebuit să aibă consultări şi cu reprezentanţii ALDE, însă aceştia au declinat invitaţia. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, imagine: Marian Vlăduț, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Codruț Arsenescu, editor online: Anda Badea, Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |