COD GALBEN: 20-09-2021 Intre 07:00 si 09:30 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Sălaj, Județul Cluj, Județul Bistriţa-Năsăud;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

 Adrian Ţuţuianu, recent exclus din PSD, a fost revocat miercuri, în plen, din funcţia de vicepreşedinte al Senatului, cu 53 de voturi "pentru", nouă "împotrivă" şi 14 abţineri, în locul său fiind numit social-democratul Şerban Valeca.

Valeca a fost propus de grupul parlamentar PSD şi ales cu 67 de voturi "pentru", şase "împotrivă" şi şase abţineri.

Votul în plen a fost electronic.

"În şedinţele Biroului permanent şi Comitetului grupurilor parlamentare de astăzi, grupul parlamentar PSD a prezentat solicitarea formulată potrivit art. 32 alin. 3 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor referitor la constatarea încetării de drept a statutului de membru al Biroului permanent şi de vicepreşedinte al Senatului a domnului senator Adrian Ţuţuianu, ca urmare a retragerii sprijinului politic. Luăm act de această solicitare şi urmează să ne exprimăm votul cu privire la constatarea încetării de drept a statutului de membru al Biroului permanent", a declarat, înainte de vot, preşedintele de şedinţă, Claudiu Manda. AGERPRES/(A - autor: Sorin Peneş, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.