Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect care vizează instituirea, anul viitor, a Anului Cărţii în România, care vine în întâmpinarea necesităţii promovării lecturii printre tineri şi care va prilejui organizarea de evenimente culturale.

"Se instituie anul 2019 drept 'Anul Cărţii'. În Anul Cărţii se lansează programul naţional "România citeşte". Acesta se va desfăşura în cadrul unităţilor şcolare şi presupune organizarea de întâlniri săptămânale ale elevilor cu voluntari (părinţi, personalităţi publice, jurnalişti etc.) care să le citească fragmente din opere literare în scopul încurajării lecturii", se arată în proiectul legislativ iniţiat de senatorii Vlad Alexandrescu (USR) şi Ovidiu Raeţchi (PNL).

Ca activitate principală, prin Anul Cărţii se propune lansarea unui program la nivel naţional intitulat "România citeşte", care prevede promovarea lecturii în şcoli prin întâlniri cu scriitori, personalităţi publice, voluntari care să le citească elevilor fragmente din operele literare. Un astfel de proiect a fost implementat cu succes în Polonia, campania multianuală "Toată Polonia citeşte copiilor" aducând beneficii majore întregului sistem educaţional, potrivit proiectului.

Conform iniţiatorilor, acest proiect face parte din pachetul legislativ "Pactul pentru Carte", care îşi propune "să dubleze consumul de carte în doi ani".

Senatul este prima Cameră sesizată. AGERPRES/(A, AS: autor: Sorin Peneş, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.