Reşiţa, 21 iun /Agerpres/ - În judeţul Caraş-Severin, ciupagul, cunoscuta ie, este din ce în ce mai căutat şi descrie, în mare, zona de unde provine purtătoarea lui şi chiar vârsta acesteia.
Ia, în specificaţia ştiinţifică, este cămaşa femeiască, închisă la piept şi fără poale, care în Caraş-Severin este cunoscută sub numele de ciupag, explică, pentru AGERPRES, cercetător ştiinţific principal dr. Mircea Taban de la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa.
"Practic, după părerea mea, ia este o fază târzie a îmbrăcăminţii femeieşti, plecându-se de la cămaşa femeiască cu poale, ca un întreg, adică atunci când partea de sus era unită cu poalele. Mai târziu, acestea au fost despărţite şi s-au format ia, aşa cum îi spune în anumite zone ale ţării, sau ciupagul, aşa cum îi spune la noi, şi poalele", arată Mircea Taban.
Ciupagul, care este un cuvânt ce provine din limba slavă, este foarte restrictiv în ceea ce priveşte tehnicile de lucru, dar şi în ceea ce priveşte materialul. Cât priveşte ornamentica, aceasta datează din timpuri străvechi, spune Mircea Taban. Potrivit lui, aşa numitele corpuri geometrice pot fi regăsite chiar şi pe ceramica neolitică.
Liliana şi Ioan Ionaşcu, din Reşiţa, au un mic atelier de croitorie în care, în ultimii ani, au fost create sute de costume populare româneşti, iar respectarea tradiţiei este sfântă şi tot ceea ce iese din mâinile femeii care coase costume populare poartă amprenta satului românesc de altădată.
Totul a început din pasiunea ei pentru broderie. Acum, cu imaginaţie şi iscusinţă, creează costume populare tradiţionale. Liliana Ionaşcu nu acceptă, însă, să se abată de la linia tradiţională, chiar dacă nu de puţine ori întâmpină dificultăţi în achiziţionarea materialelor.
"Costumul popular este respectat mai ales de cei care îl cunosc. În Caraş-Severin, de când s-a reînviat tradiţia Balului Izmenelor sau Ruga Satului, unde portul popular este obligatoriu, tot mai multă lume îşi comandă costume, dar mai ales ciupage. Oamenii vor să revină la costumele din anii '40 - '50, ori chiar de mai înainte", susţine Liliana Ionaşcu.
Creatoarea de costume populare spune că, mai nou, sunt tot mai căutate iile de vară, care se purtau mult într-o vreme şi care, acum, se pare că sunt iar la modă.
Liliana Ionaşcu lucrează pe in, pe poplin, pe catifea sau stofă, acest capitol fiind unul mai dificil, având în vedere că ţesăturile tradiţionale româneşti nu mai există. "E foarte greu să găseşti un in de bună calitate. Postavul nu mai există. Este greu şi cu albitul ţesăturii, fiind o operaţie foarte scumpă", spune creatoarea de costume populare.
Familia Ionaşcu a reuşit să amenajeze, chiar în atelier, şi o expoziţie de costume populare vechi, din diferite zone etno folclorice. "Dorim să ne întoarcem, din nou, la tradiţie şi obiceiuri, la portul popular, care, din păcate, s-au cam pierdut, ceea ce e foarte trist. Încet - încet, însă, observăm o revenire a ceea ce înseamnă tradiţie. Acest lucru este benefic pentru ţară, pentru satul românesc. Solicitări avem din ce în ce mai multe", afirmă Liliana Ionaşcu.
Cei doi au comenzi, în special pentru solişti şi pentru ansambluri folclorice mari, atât din Banat, cât şi din alte zone ale ţării, dar şi pentru alte etnii. Printre cele mai dragi costume pe care le-a realizat Liliana Ionaşcu se numără cele în care "Dubaşii" de la Săvârşin au colindat Casa Regală.
Creatoarea de costume populare menţionează că modelele iilor reprezintă zonele din care provin cei care le solicită. Zona de munte a Caraş-Severinului este împărţită în şapte subzone, fiecare având ornamentaţiile specifice. De asemenea, modelele şi culorile prezintă vârsta celor care le poartă, sărbătoarea la care participă şi chiar arată cât este de avută persoana respectivă.
"Litera S, de exemplu, este folosită în broderie pentru cei căsătoriţi deja şi formează o familie, fiind semnul uniunii, iar dacă lucrez o jumătate de S doar înseamnă că fetele respective sunt singure încă", explică Liliana Ionaşcu. AGERPRES/(AS - autor: Paula Neamţu, editor: Karina Olteanu)