Filmul "Malmkrog", în regia lui Cristi Puiu, a câştigat Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor pe anul 2020, la cea de-a 50-a ediţie a Galei Premiilor UCIN, care a avut loc luni seară, la Opera Naţională din Bucureşti.
Regizorul Cristi Puiu nu a putut fi prezent la eveniment, iar premiul, anunţat de Adrian Păduraru, consilier în Ministerul Culturii, i-a fost înmânat producătorului Anca Puiu.
"Mulţumesc mult de tot. Am fost surprinsă puţin mai devreme, resurprinsă, din nou surprinsă, tot ce pot să spun este că suntem aici şi cred că am tot auzit vorbindu-se despre dragoste, despre iubire şi cred că nu se poate face film, sau artă în general, fără dragoste şi fără iubire. Noi am primit multă dragoste, multă iubire. (...) Este un film românesc, vorbit în franceză. Nu mă îndoiesc că şi celelalte filme au fost greu de făcut, ştiu ce înseamnă să faci un film, dar vreau să mulţumesc foarte mult pentru dragostea cu care am fost înconjuraţi şi răsfăţaţi să ajungem să facem un astfel de film", a spus Anca Puiu la primirea premiului.
Filmul lui Cristi Puiu a mai fost recompensat cu premii pentru Interpretare Masculină Rol Secundar - Istvan Teglas, pentru Imagine - Tudor Vladimir Panduru, pentru Costume - Oana Păunescu, pentru Decor - Cristina Barbu.
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Premiile UCIN acordate în acest an sunt:
* Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor - "Malmkrog", regia Cristi Puiu;
* Premiul Special al Juriului - "colectiv", regia Alexander Nanau;
* Premiul pentru regie "Lucian Pintilie" - Dan Chişu, pentru regia filmului "5 minute";
* Premiul pentru scenariu - Radu Jude, Gianina Cărbunariu, pentru scenariul filmului "Tipografic Majuscul";
* Premiul pentru interpretare feminină - Maria Popistaşu, pentru rolul Eli din "Kaimos";
* Premiul pentru interpretare masculină - Mihai Călin, pentru rolul Nicu Holban din "5 minute";
* Premiul pentru interpretare feminină rol secundar - Irina Rădulescu pentru rolul Ana din filmul "Urma";
* Premiul pentru interpretare masculină rol secundar - Istvan Teglas, rolul Istvan din "Malmkrog";
* Premiul pentru imagine - Tudor Vladimir Panduru, pentru imaginea filmului "Malmkrog";
* Premiul pentru costume - Oana Păunescu, pentru costumele filmului "Malmkrog";
* Premiul pentru decor - Cristina Barbu, pentru decorul filmului "Malmkrog";
* Premiul pentru montaj - Letiţia Ştefănescu, pentru montajul filmului "5 minute";
* Premiul pentru coloana sonoră - Alexandru Dumitru, pentru coloana sonoră a filmului "Urma";
* Premiul pentru muzică originală "Adrian Enescu" - Marius Leftărache, Matei Stratan, Cristina Chiosea, pentru muzica filmului "Urma";
* Premiul pentru Film Documentar - "Acasă", regia Radu Ciorniciuc şi, ex aequo, "Lemn", regia Monica Lăzurean Gorgan, Michaela Kirst, Ebba Sinzinger;
* Premiul pentru scurtmetraj de ficţiune - "În noapte", regia Ana Pasti;
* Premiul pentru film de animaţie - "Moartea şi cavalerul", regia Radu Gaciu;
* Premiul pentru film de televiziune - "Cine eşti tu, Cătălina? - Ecaterina Teodoroiu", regia Cornel Mihalache şi, ex aequo, "Miluţă Gheorghiu", regia Andreea Ştiliuc;
* Premiul Opera Prima "Alexandru Tatos" - "Acasă", regia Radu Ciorniciuc;
* Premiul Speranţe cinematografice - "Doi fără", regia Miruna Minculescu.
Premiile Academice UCIN au fost înmânate de profesorul şi regizorul Laurenţiu Damian, artistei Margareta Pâslaru "pentru cariera artistică în teatru şi în cinema", actorului Dorel Vişan şi criticului Dana Duma.
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Premiile Asociaţiei Criticilor şi Filmologilor din cadrul UCIN au fost înmânate, de Dana Duma şi Angelo Mitchievici, criticului Călin Boto - Premiul pentru publicistică şi scriitoarei Anda Ionaş - Premiul pentru carte de film.
În debutul evenimentului, menţiuni speciale au fost acordate lui Cătălin Apostol pentru filmul "Graniţa morţii", lui Bogdan Naumovici pentru filmul "Zimnicea" şi Ancăi Pop (in memoriam) pentru rolul din filmul "Ivana cea groaznică".
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
O Diplomă de Excelenţă i-a fost acordată lui Dumitru Murariu.
Un premiu special i-a fost acordat Ilenei Perneş Dănălache pentru volumul "Artiştii, urme pe nisipul timpului".
Premiul Uniunii Cineaştilor i-a revenit lui Cristian Radu Nema pentru volumul "Sergiu Nicolaescu - Un destin pentru România".
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Premiul special al Preşedintelui UCIN a fost decernat de Laurenţiu Damian lui Andras Demeter pentru remarcabilele spectacole cinematografice ale Casei de producţie TVR.
Gazda celei de-a 50-a Gale a Premiilor UNITER a fost prezentatoarea Iulia Vântur, iar momentele artistice au fost susţinute de Ozana Barabancea, Radu Gheorghe, Aurelian Temişan şi Nico.
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Ovidiu Niculescu, alături de Orchestra Operei Naţionale, au încheiat Gala UCIN 2021 cu piesa "1.000 de pahare".
Gala UCIN 2021 a fost realizată cu sprijinul Ministerului Culturii, CNC, Institutului Cultural Român, DACIN SARA, UPFAR ARGOA.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a fost partener media al evenimentului. AGERPRES / (AS - autor: Petronius Craiu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) MALMKROG by Cristi Puiu/Facebook.com
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.