Compania de drumuri a folosit 60% din totalul fondurilor alocate pe anul 2021 pentru întreţinerea infrastructurii rutiere, doar în primele şase luni ale anului, a anunţat joi ministrul de resort, Cătălin Drulă.
Astfel, din cele 617 milioane alocate de la bugetul de stat, CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) a utilizat din ianuarie până în iunie, inclusiv, 373 de milioane, în condiţiile unui prim semestru din 2021 extrem de ploios, care a temperat ritmul asfaltărilor.
"Pentru că reparaţiile vor continua într-un ritm accelerat anul acesta, vom cere suplimentarea de la buget a fondurilor pentru întreţinerea infrastructurii. Direcţiile Regionale de Drumuri şi Poduri vor şi pot să facă mai mult. O parte importantă din lucrările de întreţinere o constituie covoarele asfaltice", a scris Drulă pe propria pagină de Facebook.
Aşadar, CNAIR a folosit 178 de milioane de lei în acest scop, adică 107% din fondurile alocate în prima jumătate a lui 2021 pentru această categorie.
Ministrul Transporturilor afirmă că mai bine de 520 de km de drumuri au fost deja asfaltaţi, din totalul de peste o mie prevăzuţi pentru anul acesta.
El a precizat că întreţinerea infrastructurii rutiere este la fel de importantă precum construirea de noi drumuri şi autostrăzi.
"Dacă nu păstrăm în stare bună ce avem, va trebui să plătim asta cu vârf şi îndesat pe viitor. Pe scurt, ideea e simplă: întreţinem acum ca să nu reabilităm la anul. Chiar dacă avem în 2021 cu 10% mai mulţi bani faţă de anul trecut pentru întreţinerea drumurilor, necesarul pentru repararea celor peste 9.000 de km cu durata de viaţă depăşită ar fi de 12 miliarde de lei. De aceea mă voi lupta în continuare să obţin alocări cât mai mari pentru lucrările de întreţinere a infrastructurii rutiere", a scris Drulă. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.