Prim-ministrul Florin Cîţu a avut luni, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegaţie a Băncii Mondiale, condusă de Anna Bjerde, vicepreşedinte pentru Europa şi Asia Centrală, în cadrul căreia a prezentat, între altele, reformele asumate de Guvern privind pensiile şi salarizarea în sistemul public.
Potrivit unui comunicat al Guvernului transmis AGERPRES, premierul a prezentat reforma pensiilor - asigurarea sustenabilităţii fiscale şi a echităţii în acest sistem, precum şi reforma salarizării în sistemul public, subliniind că trebuie întărită legătura dintre salarizare şi performanţă.
Şeful Executivului a mulţumit Băncii Mondiale pentru cooperare şi sprijin în realizarea reformelor, mai ales a celor din domeniul social: educaţie şi sănătate.
Cîţu a adăugat că, în această perioadă în care este şi ministru interimar al Finanţelor, cele mai importante reforme şi obiective ale sale sunt reforma companiilor de stat, modernizarea administraţiei fiscale, e-Facturare, dar şi Banca Naţională de Dezvoltare.
"Prim-ministrul a mai precizat că prin proiectele din PNRR se va pune accent pe digitalizarea sectorului public, dar şi pe economia verde. Totodată, premierul a apreciat sprijinul Băncii Mondiale pentru cele două proiecte din PNRR", se arată în comunicat.
Conform comunicatului, Banca Mondială a felicitat Guvernul pentru creşterea economică aşteptată în 2021, România fiind printre puţinele ţări în care contracţia economică din 2020 ar urma să fie recuperată în acest an în totalitate.
Totodată, delegaţia a felicitat România şi pentru procesul de vaccinare anti-COVID, se arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.