Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Foştii fotbalişti Marius Niculae, Cătălin Munteanu şi Vasile Maftei au anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că au deschis o şcoală de fotbal în care tinerii jucători, legitimaţi la alte cluburi sportive, pot lucra individual atât din punct de vedere tehnic, cât şi fizic.

Copiii şi tinerii fotbalişti vor avea posibilitatea în cadrul cursurilor şcolii Advanced Performance Football să lucreze individual cu foştii jucători, în timp ce de pregătirea fizică se va ocupa Constantin Niculae, fost preparator fizic la Dinamo şi tatăl fostului fotbalist dinamovist.

 

Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO 


"Este un proiect unic în România, se va lucra suplimentar în fotbal cu fiecare copil, ceea ce nu se întâmplă la academiile de fotbal, pentru că echipele sunt formate din prea mulţi jucători. În cadrul proiectului nostru vor fi grupe de câte patru-şase jucători, iar noi le vom explica copiilor tehnicile pentru poziţiile pe care am jucat noi şi le vom împărtăşi din experienţa noastră. Adică eu voi lucra cu atacanţii, Cătălin Munteanu cu mijlocaşii, iar Vasile Maftei cu fundaşii. Vor mai veni ca antrenori de portari Răzvan Stanca şi Florin Matache. Vor mai veni şi alţi foşti fotbalişti pentru a împărtăşi din experienţa noastră. Pe parte fizică să vă ocupa tatăl meu Constantin Niculae, care are o experienţă foarte mare în acest domeniu şi s-a văzut rezultatul la mine. Va fi un antrenament pe săptămână, iar un pachet va conţine patru şedinţe. După aceasta o să facem un raport fiecărui copil în parte. Antrenamentele se vor face pe terenul 'Piţi Varga' de la Dinamo şi pe terenul sintetic acoperit din baza 'Ilie Năstase şi Ciprian Marica', cu aceste două baza avem semnate contracte. Ideea mi-a venit de la nepotul meu care este la o academie de fotbal şi am văzut că se antrenează la grămadă, ceea ce nu este OK, pentru că dacă un copil nu este îndrumat corect va trebui să recupereze mai târziu. Şi cei mai mulţi între 15 şi 19 ani să lasă de fotbal tocmai din această cauză, pentru că nu sunt îndrumaţi de la început", a declarat Marius Niculae.
 

Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO 


Cătălin Munteanu a afirmat că ideea de a începe un astfel de proiect i-a venit atunci când a început să lucreze individual cu băiatul său, apoi a pus bazele şcolii cu Marius Niculae: "Anul trecut, în pandemie, stând foarte mult acasă, am început să lucrez împreună cu băiatul meu cel mare şi să facem individualizare, zi de zi. Şi mi-am dat seama că este mare nevoie de acest lucru. Apoi m-am văzut cu Marius Niculae acum câteva luni şi din vorbă în vorbă mi-a spus de ideea lui cu acest proiect şi aşa am ajuns să facem acest program unic, foarte bine organizat, să fie ceva ce nu s-a mai întâlnit până acum".

Fostul fotbalist Vasile Maftei a spus că jucătorii tineri au nevoie să-şi perfecţioneze stilul prin activităţi individuale.

 

Foto: (c) RADU TUŢĂ  / AGERPRES FOTO 


"Trebuie să facem ceva pentru aceşti copii, pentru că la echipele la care activează nu pot perfecţiona anumite situaţii, tehnica individuală, şi nu pot avansa foarte mult. Au nevoie de susţinere şi din experienţa noastră, trebuie să îi ducem mai sus", a afirmat fostul jucător.
 

Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO 


Constantin Niculae a lucrat individual în ultima perioadă, pe partea fizică, cu jucătorul Alexandru Ioniţă II, suspendat din activitate în urma unor proceduri neacceptate de regulamentul antidoping: "Era destul de afectat de ceea ce s-a întâmplat. A fost afectat de faptul că nu s-a putut pregăti pe partea fizică, este cea mai grea parte. Lucrăm în etape până în septembrie, când este posibil să i se ridice suspendarea. Individualizarea este necesară la toate sporturile, pentru că performanţa nu se face în masă, fiecare individ are particularităţile lui şi trebuie dezvoltate în funcţie de fiecare individ în parte".

Advanced Performance Football este concepută ca fiind un afetr-school pentru copiii care activează în cadrul cluburilor de fotbal, înscrierile putând fi făcute pe site-ul advancedperformancefootball.ro.
AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)

 

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.