COD GALBEN: 16-05-2025 ora 10 Intre 16 mai, ora 10 – 17 mai, ora 08Fenomene vizate se va semnala 16 mai, ora 10 – 17 mai, ora 08Fenomene vizate
Ortodoxe
Sf. Mc. Iachint; Sf. Ier. Anatolie, patriarhul Constantinopolului
Greco-catolice
Sf. m. Iacint; Sf. aep. Anatolie
Romano-catolice
Sf. Toma, ap.
Sfântul Mucenic Iachint este pomenit în calendarul creştin ortodox la 3 iulie.
Născut în Cezareea Capadociei, Sfântul Iachint a fost înalt demnitar al împăratului Traian (98-117).
Împăratul roman Traian (Marcus Ulpius Traianus), persecutor al creştinilor, a stabilit printr-un rescript să fie pedepsiţi cei care sunt dovediţi şi denunţaţi, iar cei care tăgăduiesc că sunt creştini şi aduc jertfe zeilor să fie iertaţi.
Când a fost denunţat că este creştin, Sfântul Iachint avea 20 de ani. A fost silit de împărat, care l-a chemat la masa sa, să guste din jertfele aduse idolilor. Pentru că nu a voit să facă aceasta, mărturisindu-l pe Hristos, a fost bătut şi băgat în temniţă, unde i s-a dat să mănânce numai din alimentele aduse ca jertfă idolilor.
Sfântul Iachint, refuzând să guste din această hrană, a rămas nemâncat timp de patruzeci de zile, dându-şi sufletul după acest timp. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Doina Lecea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.