Premierul Florin Cîţu a afirmat sâmbătă seara că o decizie în privinţa purtării sau nu a măştii la locul de muncă, acolo unde sunt doar persoane vaccinate, va fi luată de la 1 iunie.
"Încă nu este o decizie clară. După 1 iunie vom lua această decizie. Este în ordinul ministrului Sănătăţii. Cred că este o decizie luată înainte de analiza foarte bine. De la 1 iunie stabilim acest lucru. Deocamdată cu mască la locul de muncă, la interior. (...) După 1 iunie vorbim de alte modificări", a spus Cîţu, la Teatrul Naţional Bucureşti.
Prim-ministrul a mai spus că de la 1 iunie Guvernul va modifica actele normative necesare pentru desfăşurarea în siguranţă a evenimentelor culturale.
"Vom modifica actele normative necesare, pentru a crea cadrul legal necesar ca să putem să mergem în acea etapă. În acest moment noi am prezentat în decizia CNSU următoarele etape, ca să foarte clar pentru români la ce să se aştepte", a precizat Cîţu.
Întrebat dacă toţi românii vor avea acces la spectacole după 1 iunie, premierul Cîţu a spus: "Pentru toţi românii... depinde, dacă sunt vaccinaţi sau nu. Aţi văzut că fiecare eveniment, în interior sau în exterior, are anumite criterii (referitoare n.r.) la număr de persoane la interior, dacă persoanele sunt vaccinate, dacă organizatorii îşi asumă că persoanele sunt vaccinate, atunci vorbim de alt număr de persoane", a spus premierul.
Referitor la o eventuală falsificare a actelor care atestă vaccinarea, Florin Cîţu a precizat că la TNB "s-a verificat foarte uşor" şi că "putem să discutăm de soluţii" pentru că "suntem în anul 2021".
"Astăzi am intrat aici cu un buletin", a spus premierul.
În altă ordine de idei, Cîţu a menţionat că "România a luat decizia, poate unică în Uniunea Europeană, de a permite cetăţenilor care vin din zona verde să intre în România, turiştii, fără niciun fel de documente care să ateste dacă sunt sau nu vaccinaţi, doar cu documentele necesare pentru a intra în România".
Premierul Florin Cîţu a fost prezent sâmbătă seara la spectacolul-pilot cu piesa "Dineu cu proşti" de Francis Veber, la Teatrul Naţional Bucureşti.AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Preda)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.