Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a declarat marţi seară că lipsa locurilor la ATI este o problemă complicată cu care se confruntă sistemul de sănătate, dar a subliniat că ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a făcut şi face în continuare tot ce este posibil pentru suplimentarea numărului de paturi la terapie intensivă pentru pacienţii cu COVID-19 aflaţi în stare gravă.

"Practic, numărul de paturi pe ATI a fost într-o permanentă creştere, adică este o limită de sistem pe care o tot confruntăm şi pe care o tot depăşim de la o zi la alta, pentru că e important să fim mereu cu un pat peste numărul de cazuri. (...) A făcut tot ce putea să facă şi în continuare face lucrul acesta, aici nu cred că pune cineva la îndoială şi dedicaţia şi asumarea pe care Vlad Voiculescu o are faţă de această situaţie şi faţă de întreaga pandemie", a declarat Dan Barna la Digi 24.

Acesta a reiterat importanţa respectării măsurilor pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, în condiţiile în care presiunea pe sistemul de sănătate este împinsă spre maximum în acest moment.

"Este o situaţie foarte complicată cu care se confruntă sistemul de sănătate în momentul de faţă, este un efort pe care şi colegul meu Vlad Voiculescu şi toţi oamenii implicaţi în acest sistem, efort pe care îl fac zilnic pentru a găsi soluţii. În momentul de faţă sunt persoane care nemaiavând loc la ATI sunt în Unităţile de Primiri Urgenţe şi sunt primesc acolo asistenţa medicală de urgenţă, tocmai pentru că nu mai sunt locuri la ATI. E o problemă complicată, deocamdată ne adaptăm cât de bine se poate la aceasta. (...) Adică tot timpul, în fiecare zi se mai găseşte un loc, două, trei acolo, în continuare împingem, tragem de sistem. De asta e atât de important să respectăm restricţiile şi să evităm să mărim această presiune, pentru că sistemul este împins înspre maxim la momentul acesta. (...) Într-adevăr, avem discuţii zilnice şi vedem ce soluţii sunt şi la partea de ceea ce poate să facă Guvernul, achiziţii sau decizii care să faciliteze găsirea de noi paturi, de noi soluţii. Există disponibilitatea şi toate asumarea", a mai spus Dan Barna. AGERPRES/(A-autor: Oana Mălina Negrea, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Preda)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.