Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un grup de arădeni a dus buchete şi ghivece cu flori, joi seară, cadrelor medicale de la cel mai mare spital COVID-19 din judeţul Arad, cel din cartierul Grădişte, în semn de recunoştinţă pentru contribuţia lor la combaterea efectelor pandemiei şi ca o replică la protestele care au loc în ţară faţă de măsurile luate de autorităţi pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2.

Aceştia au ajuns la spital după ora 19,00 şi i-au luat prin surprindere pe medici, care au privit de la ferestre cum florile sunt aşezate în faţa unităţii medicale, pe spaţiul verde.

 

Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES


 

După ce au lăsat florile, iniţiatorii acţiunii au aplaudat intens minute în şir.

"Am venit să ne arătăm recunoştinţa faţă de medici pentru toată munca pe care o fac de un an de zile, să ne salveze bolnavii. Le transmitem că nu putem să fim de acord cu injuriile care se aud prin pieţe", a spus o arădeancă participantă la acţiune.

 

Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES


 

"Am văzut că în ţară au fost manifestaţii, au mers la spitale şi au scandat împotriva medicilor. Cred că nu merită acest tratament după un an de luptă cu pandemia. Acest gest e puţin, dar poate înseamnă ceva pentru cadrele medicale", a spus o altă femeie care a adus flori.

Câteva cadre medicale au ieşit din spital, îmbrăcate în echipamentele de protecţie, şi au aplaudat, la rândul lor, mulţumind pentru gest.

 

Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES


 

În ultimele zile, în Arad au avut loc proteste la care au participat sute de persoane, iar în timpul marşurilor prin oraş, nemulţumiţii s-au oprit şi în faţa Spitalului Judeţean, unde au scandat împotriva restricţiilor impuse în contextul pandemiei. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.