Guvernul se reuneşte joi în şedinţă, urmând să prelungească, printr-o ordonanţă de urgenţă, până la 1 iulie, termenul de aplicare a prevederilor cu privire la contribuţia personală care poate fi plătită de asiguraţi pentru unele servicii medicale, în condiţiile în care optează ca acestea să fie acordate de furnizori privaţi aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.
Prin acelaşi proiect de OUG se va reglementa stabilirea, începând cu trimestrul al doilea al acestui an, a unor măsuri în sistemul de asigurări sociale de sănătate prin care să se asigure tranziţia spre o situaţie similară celei anterioare contextului pandemic.
"Prin aceste măsuri se urmăreşte deopotrivă asigurarea unei sustenabilităţi financiare a furnizării serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale, pentru justificarea cheltuielilor şi pentru realizarea unui control al costurilor în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, preîntâmpinându-se apariţia unor disfuncţionalităţi majore în asigurarea accesului bolnavilor la serviciile medicale preventive şi curative", se arată în nota de fundamentare a proiectului.
În şedinţa Executivului urmează să fie aprobat şi un proiect de lege pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind coproducţia cinematografică (revizuită), deschisă spre semnare la Rotterdam la data de 30 ianuarie 2017 şi semnată de România la Strasbourg, la 19 ianuarie 2021.
Un alt proiect de lege supus aprobării în Guvern vizează stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei energetice. Potrivit prevederilor proiectului de lege, măsurile de protecţie socială pot fi financiare şi non-financiare şi se finanţează din bugetul de stat, din bugetele locale sau din fonduri europene.
Pe agenda şedinţei Executivului figurează şi o serie de proiecte de hotărâri privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi.
Totodată, în aceeaşi reuniune, urmează să fie decisă, printr-un memorandum, aprobarea raportului negocierii Contractului de finanţare (COVID-19 - Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi) dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 250 milioane euro.
În şedinţa de joi, Guvernul ar urma să adopte şi o hotărâre referitoare la noi restricţii privind combaterea pandemiei de COVID-19, după ce, în prealabil, CNSU va adopta o serie de propuneri în acest sens.
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat, miercuri, că şedinţa Comitetului municipal pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) va fi convocată după cea a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).
"Noi aşteptăm în cursul zilei de mâine (joi - n.r.) să se ia decizii la nivel guvernamental, prin hotărâre de Guvern şi la nivel de CNSU, nişte decizii pe care noi le vom implementa imediat. (...) Şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă ar trebui să fie mâine şi, imediat după aceea, dacă noi trebuie să implementăm măsurile, vom face imediat după şedinţa aceea o şedinţă de CMBSU", a spus Stoica. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei, Andreea Preda)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.