România are suficiente resurse energetice regenerabile, consideră 65% dintre cetăţeni, conform unei cercetări sociologice din cadrul proiectului "România Durabilă", care arată modul în care opinia publică se raportează la sursele de energie verde şi cum evaluează accesul la servicii energetice.
Indicatorii fac referire la Obiectivul de Dezvoltare Durabilă ODD 7 "Energie curată şi la preţuri accesibile", din cadrul Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030.
Cea mai mare parte a consumatorilor din România susţin că furnizarea energiei electrice este mulţumitoare, iar 89% se declară "foarte" sau "destul de mulţumiţi".
Potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, cetăţenii sunt preocupaţi de scăderea consumului de energie, în special din perspectiva diminuării cheltuielilor. În acest sens, 83% utilizează becuri economice, dar şi electrocasnice din clase economice.
Rezultatele sondajului au conturat de asemenea o deschidere către ideea de energie curată şi/sau regenerabilă, aceştia arătându-şi, în mare majoritate, disponibilitatea pentru trecerea către astfel de surse de energie. Mai mult decât atât, 65% dintre cetăţeni consideră că ţara noastră are suficiente resurse energetice regenerabile, iar 33% ar prefera să utilizeze energie solară. Tot din rezultatele barometrului rezultă că 63% dintre gospodării sunt locuinţe termoizolate.
Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030, prin obiectivele şi ţintele sale, încurajează energia regenerabilă şi inovaţia în domeniu, fiind singura modalitate prin care societatea noastră poate să menţină progresul tehnologic şi, în acelaşi timp, să protejeze natura şi să atenueze efectele schimbărilor climatice.
România ocupă locul 10 în Europa la consumul de energie verde şi a atins anticipat, chiar a depăşit cu 5 ani ţinta stabilită de Uniunea Europeană pentru 2020 în ceea ce priveşte aportul energiei regenerabile, se mai arată în comunicat. Pe de altă parte, atingerea ţintelor europene privind reducerea emisiilor de carbon cu 55% până în 2030 necesită eforturi la nivel naţional, întrucât sistemul energetic se bazează încă în mare măsură pe combustibilii fosili.
Barometrul de opinie a fost realizat în cadrul proiectului SIPOCA 613 "România durabilă" - Dezvoltarea cadrului strategic şi instituţional pentru implementarea strategiei naţionale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, implementat de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.