COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat, luni dimineaţă, 26 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Iaşi într-un dosar în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals şi constituire de grup infracţional organizat, în legătură cu mai multe nereguli la Opera Naţională Română din Iaşi, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Percheziţiile au loc în contextul în care la Opera Naţională Română din Iaşi există de mai multă vreme un conflict între o parte dintre angajaţi şi managerul instituţiei, Beatrice Rancea, motiv pentru care s-au făcut mai multe plângeri penale de ambele părţi şi au fost deschise şi acţiuni în judecată.

Potrivit surselor judiciare, începând cu anul 2014, s-a constituit şi a acţionat, alternativ, în municipiile Iaşi, respectiv Bucureşti, un grup infracţional organizat condus de către o persoană, în calitate de manager al unor instituţii culturale din municipiile Iaşi şi Bucureşti, grup la care au aderat ulterior şi alte persoane.

Membrii grupului au acţionat în scopul de a obţine sume mari de bani provenind din subvenţii şi alocări de la bugetul de stat, în speţă de la bugetul Ministerului Culturii.

Acţiunile membrilor grupului vizau delapidarea, în diferite moduri, a subvenţiilor acordate de Ministerul Culturii pentru promovarea sistemului cultural prin intermediul Operei Naţionale Bucureşti şi a Operei Naţionale Române Iaşi.

Investigaţia procurorilor a scos în evidenţă faptul că activitatea infracţională a grupării a acoperit, pe de o parte, întreaga gamă a achiziţiilor, iar pe de altă parte a vizat şi cheltuielile cu colaboratorii şi chiriile. Gruparea a acţionat, în diferite perioade, atât în municipiul Iaşi, cât şi în Bucureşti, activitatea infracţională din ultima perioadă fiind desfăşurată pe raza municipiului Iaşi. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citeşte şi:

 

Directoarea Operei din Iaşi, Beatrice Rancea, audiată la DIICOT

 

Ministerul Culturii anunţă că va colabora cu DIICOT în ancheta de la Opera Naţională din Iaşi 

 

Procurorii DIICOT fac verificări la Opera Naţională Română Iaşi - surse

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.