COD GALBEN: 03-06-2025 ora 10 Intre 3 iunie, ora 12 – 3 iunie, ora 23Fenomene vizate se va semnala 3 iunie, ora 12 – 3 iunie, ora 23Fenomene vizate COD GALBEN: 03-06-2025 ora 10 Intre 4 iunieFenomene vizate se va semnala 4 iunieFenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2021 au intrat în dezbaterea plenului reunit al Parlamentului, iar marţi vor primi vot final. Şedinţa este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 403 parlamentari din totalul de 466.



UPDATE 2 03 2021 ORA 2:17 Buget2021 - Parlament/ Şedinţa plenului reunit - suspendată la ora 2,00; dezbaterile pe marginea bugetului continuă marţi

 

Şedinţa plenului reunit al Parlamentului dedicată dezbaterii proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2021 a fost suspendată, în noaptea de luni spre marţi, la ora 2,00, după terminarea programului de lucru, discuţiile urmând să continue marţi, începând cu ora 10,00.

 

Foto: (c)  MIHAI POZIUMSCHI/AGERPRES FOTO


Tot marţi se va dezbate şi proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, fiind programat şi votul final pe cele două proiecte.

Dezbaterile au fost oprite la Anexa 3 - bugetul Ministerului Dezvoltării, unde au fost formulate şi supuse votului mai multe amendamente.

 

UPDATE 2 03 2021 ORA 0:49 Buget2021 - Parlament/ Emanuel Ungureanu (USR): Am sesizat un vot la două cartele; e vorba de Matilda Goleac

 

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a reclamat, în plenul Parlamentului, în noaptea de luni spre marţi, că deputata PSD Matilda Goleac a votat la două cartele, el făcând un apel către liderul grupului social-democraţilor pentru respectarea Regulamentului.

 

Foto: (c)  MIHAI POZIUMSCHI/AGERPRES FOTO


Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, care conduce şedinţa, l-a invitat pe acesta să facă o sesizare în acest sens.

 

UPDATE 2 03 2021 ORA 0:18 Buget2021 - Parlament/ Programul de lucru al plenului reunit - prelungit până la ora 2,00

 

Programul de lucru al plenului reunit al Parlamentului pentru dezbaterea proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2021 a fost prelungit, în noaptea de luni spre marţi, până la ora 2,00.

 

Foto: (c)  MIHAI POZIUMSCHI/AGERPRES FOTO


Parlamentarii au votat acest lucru la propunerea liderului deputaţilor PNL, Gabriel Andronache.

 

UPDATE ORA 21.08 Buget2021 - Parlament/ Proiectul Legii bugetului de stat - votat pe articole; dezbaterile continuă pe anexe

 

Plenul Parlamentului a adoptat, luni seara, articolele proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2021, urmând să dezbată anexele, printre care şi cea care cuprinde bugetele ordonatorilor principali de credite - ministere, autorităţi, agenţii şi alte instituţii.

Nu a fost acceptat niciun amendament la cele 57 de articole ale proiectului de lege, acestea fiind aprobate în forma Guvernului.

 

UPDATE ORA 19.09 Buget2021 - Parlament/Simonis (PSD) a cerut retrimiterea raportului privind bugetul la comisii; solicitarea - respinsă de reprezentanţii puterii

 

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a solicitat, luni, în plenul reunit al Parlamentului, introducerea unui amendament în proiectul de buget, pe tehnică legislativă, ca banii din pensiile speciale ale parlamentarilor, rămaşi cuprinşi în proiect, să fie transferaţi Ministerului Muncii pentru acordarea unor vouchere pentru copii nou-născuţi.

 

UPDATE ORA 18.52 Buget2021 - Parlament/Au început dezbaterile pe articolele şi anexele proiectului bugetului de stat

 

Parlamentarii au început, luni, dezbaterile pe marginea articolelor şi anexelor proiectului legii bugetului de stat pe 2021.

 


Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


Timpul total alocat pentru dezbatere este de 600 de minute, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


UPDATE ORA 18.41 Buget 2021 - Parlament/ Şoşoacă - mesaj către guvernanţi: Opriţi odată starea de alertă

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


Senatorul neafiliat Diana Şoşoacă a declarat luni, în plenul reunit al Parlamentului, că au fost spuse numai "non-sensuri" cu privire la bugetul de stat pe 2021 şi le-a cerut guvernanţilor să oprească starea de alertă instituită în România în contextul pandemiei de COVID-19.

 

 UPDATE ORA 18.39  Buget2021 - Parlament/Simonis: Astăzi coaliţia sărăciei îşi dă examenul incompetenţei

 

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a declarat luni că prin proiectul legii bugetului de stat pe 2021 "coaliţia sărăciei" îşi dă "examenul incompetenţei".

 

 UPDATE ORA 18.35 Buget 2021 - Parlament/ Grindeanu: Bugetul confirmă pierderea întregii bunăstări acumulate în guvernarea PSD

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


Deputatul social-democrat Sorin Grindeanu consideră că proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021 "confirmă" pierderea "întregii bunăstări" acumulate în guvernarea PSD, el solicitând majorităţii parlamentare să accepte amendamentele propuse de deputaţii şi senatorii Partidului Social Democrat.

 

 UPDATE ORA 18.31 Buget2021- Parlament/Cîţu: PSD ne-a arătat că nu ştie să citească un buget

 

Premierul Florin Cîţu a declarat, la finalul dezbaterilor din plenul Parlamentului pe Legea bugetului de stat pentru 2021, că "PSD a arătat, din nou, că nu ştie să citească un buget", subliniind că proiectul înaintat Legislativului este "primul buget în ultimii 30 de ani de zile care pune în centru investiţiile şi reforma".

 

 UPDATE ORA 18.14 Buget2021 - Parlament/Rafila: Este momentul ca Parlamentul să aprobe amendamentele depuse, de bun simţ, ale opoziţiei

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat luni că este momentul ca Parlamentul să aibă "responsabilitatea" să îşi asume un buget în care să aprobe amendamentele "de bun simţ" ale opoziţiei.

 

 UPDATE ORA 18.14 Buget2021 - Parlament/ Miklos Zoltan: Bugetul de stat pentru 2021 oferă sustenabilitate şi previzibilitate

 

Bugetul de stat pentru 2021 este un prim pas în procesul reformării ţării, investiţiile publice sunt prioritare, se pune mare accent pe atragerea de fonduri UE şi oferă sustenabilitate şi previzibilitate, a declarat luni, în plenul reunit al Parlamentului, reprezentantul grupurilor parlamentare UDMR Miklos Zoltan.

 

 UPDATE ORA 18.00  Buget2021 - Parlament/Simion: AUR votează bugetul dacă se taie cele 4 milioane de euro aferente partidului

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


Copreşedintele AUR George Simion l-a acuzat luni, în plenul Parlamentului, pe premierul Florin Cîţu de populism şi i-a transmis că partidul său va vota bugetul de "criză" dacă finanţarea de 4 milioane de euro prevăzută pentru AUR va fi direcţionată pentru construirea unui spital.

 

UPDATE ORA 17.58 Buget2021 - Parlament/Roman (PNL): De la prezentarea proiectului de buget, opoziţia a răspândit în mod iresponsabil informaţii false


Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


Opoziţia a răspândit "în mod iresponsabil" tot felul de "informaţii false" în legătură cu bugetul pe 2021, a declarat, în Parlament, deputatul PNL Florin Roman.

 

 UPDATE ORA 17.51 Buget2021 - Parlament/Firea, către Orban: Femeile vor fi foarte fericite dacă votaţi majorarea alocaţiilor

 

Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat luni că femeile din România "vor fi foarte fericite", la început de primăvară, dacă parlamentarii din coaliţia de guvernare vor vota amendamentul prin care se majorează alocaţiile pentru copii.

 

UPDATE ORA 17.21 Buget2021 - Parlament/Mureşan (USR PLUS): Bugetul pe 2021 nu este unul al austerităţii, ci unul al responsabilităţii

 

Senatorul USR PLUS Claudiu Marinel Mureşan a declarat luni că bugetul pe anul 2021 nu este unul al austerităţii, aşa "cum vorbesc unii", ci unul al responsabilităţii.

 

 UPDATE ORA 17.16 Buget2021 - Parlament/Huţucă (PNL): Bugetul pentru 2021 reuşeşte să acopere toate obligaţiile financiare ale statului

 

Deputatul PNL Bogdan Huţucă a declarat, luni, că bugetul pentru anul 2021 reuşeşte să acopere "absolut toate obligaţiile financiare" ale statului.


 

 UPDATE ORA 17.01 Buget2021 - Parlament/Cîţu: Vom tăia toate căile prin care se fură banii din bugetul statului

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, în Parlament, că anul acesta, "în premieră", vor fi tăiate toate căile prin care se fură banii din bugetul statului, transmiţând că PSD "ţipă" pentru că nu mai poate fura din buget.

 

UPDATE ORA 17.01 Buget2021 - Parlament/ Marcel Ciolacu: Bugetul - o ruşine pentru România; nu îl votăm

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


Bugetul prezentat de premierul Florin Cîţu este o ruşine pentru România şi încalcă legea, iar parlamentarii social-democraţi nu vor vota un astfel de buget, a afirmat luni preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, în plenul reunit al Parlamentului.

 

UPDATE ORA 16.41 Buget2021 - Parlament/ Cîţu: Acest buget, cea mai importantă realizare; începem reforma în cotloanele statului

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, în plenul Parlamentului, că proiectul de buget pe 2021 este "cea mai importantă" realizare a sa, menţionând că începe reforma în "cotloanele" statului şi opreşte "furtul pesedist".

 

UPDATE ORA 16.18 Parlament/ A început şedinţa de plen în care se dezbate bugetul

 

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, luni, în şedinţă comună, pentru a dezbate proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2021.

Şedinţa este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 403 parlamentari din totalul de 466.

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


ORA 05.00 Buget2021 - Parlament/ Bugetul de stat şi cel al asigurărilor - în dezbaterea plenului reunit

 

Proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2021 urmează să intre, luni, în dezbaterea plenului reunit al Parlamentului, iar marţi să primească votul final.


Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor şi Senatului începe la ora 16,00.

Comisiile parlamentare de buget-finanţe au dat, sâmbătă, raport favorabil celor două proiecte, în forma în care acestea au fost transmise de Guvern. Nu a fost adoptat niciun amendament.

Conform proiectului, bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 173,700 miliarde lei, iar la cheltuieli în sumă de 326,407 miliarde lei credite de angajament şi în sumă de 261,050 miliarde lei credite bugetare, cu un deficit de 87,349 miliarde lei.

La nivel consolidat, deficitul este estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut (pe cash) în acest an, în condiţiile unor venituri reprezentând 32,67% din PIB, respectiv 364,907 miliarde de lei, şi ale unor cheltuieli de 39,84% din PIB, respectiv 444,907 miliarde de lei.

Proiectul de buget este configurat pe un cadru economic cu o creştere de 4,31% prevăzută pentru anul 2021.

Conform proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetul aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 90,08 miliarde lei lei, şi identic la cheltuieli, atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare.

Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte la venituri în sumă de 283,325 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 140,395 milioane lei, atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 142,93 milioane lei.

La elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi al asigurărilor pentru şomaj pe anul 2021 s-au avut în vedere următoarele: valoarea punctului de pensie de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% la 1 septembrie 2020; creşterea câştigului salarial mediu brut în anul 2021 la 5.380 lei, faţă de 5.150 lei estimat pentru anul 2020 şi 4.853 lei realizat în anul 2019; creşterea numărului de şomeri înregistraţi, ajungându-se astfel la finele anului 2021 la 310.000 persoane, de la 305.000 persoane la finele anului 2020, şi creşterea ratei şomajului înregistrat, ajungându-se astfel la finele anului 2021 la 3,6% faţă de 3,5% la finele anului 2020, se menţionează în nota de fundamentare a proiectului. AGERPRES

 

Citeşte şi:

 

LIVE UPDATE VIDEO Comisiile parlamentare de buget-finanţe dezbat proiectul legii bugetului de stat pe 2021

 

LIVE UPDATE VIDEO Comisiile de buget-finanţe dezbat bugetul de stat pe acest an 

 

LIVE UPDATE Parlamentul dezbate bugetul de stat pe acest an  

 

*** Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

 

* LIVE UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.