COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 6 iunie, ora 12 – 6 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

21 ianuarie 2021

Participarea ambasadorului George Cristian Maior la ceremonia de inaugurare a celui de-al 46-lea Preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden Jr.


Ambasadorul României la Washington D.C., George Cristian Maior, a participat, miercuri, 20 ianuarie 2021, la ceremonia de inaugurare şi depunerea jurământului de către cel de-al 46-lea Preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden Jr.

"În calitate de partener strategic, România rămâne ferm angajată alături de Statele Unite ale Americii în promovarea, pe mai departe, a obiectivelor comune de apărare, securitate strategică şi economice, astfel încât să contribuim în continuare la prosperitatea şi siguranţa celor două popoare.

Anul acesta sărbătorim 10 ani de la semnarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi Statele Unite, perioadă în care cooperarea excelentă dintre cele două ţări a arătat prietenia profundă şi de lungă durată care ne leagă.

Îmi exprim convingerea că în mandatul noului Preşedinte al SUA va fi reiterat angajamentul ambelor părţi de aprofundare şi dezvoltare a Parteneriatului Strategic, Preşedintele Joseph R. Biden Jr. fiind, de mulţi ani, un susţinător constant al României.

România şi Statele Unite împărtăşesc aceleaşi valori democratice şi sunt ferm alături pentru a face faţă provocărilor actuale, asigurând astfel un viitor mai bun pentru români şi americani deopotrivă", a declarat ambasadorul George Cristian Maior.

În contextul ceremoniei de inaugurare a preşedintelui Joseph R. Biden Jr, ambasadorul George Cristian Maior a mai avut o serie de contacte cu membri ai viitoarei Administraţii a SUA. Subiectele de discuţie au vizat priorităţile de cooperare româno-americane prin prisma dezvoltării Parteneriatului Strategic. La rândul lor, liderii americani au apreciat faptul că România este un partener de încredere, apreciind sprijinul ferm pe care ţara noastră l-a arătat Americii şi au transmis mesaje puternice privind întărirea parteneriatului dintre cele două ţări.

Ambasada României în Statele Unite ale Americii

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.