

Numeroşi locuitori din Târgu Mureş au răspuns iniţiativei civice "Cuierul gratuit", lansată de Asociaţia Divers, Fundaţia Transilvană Alpha şi de Teatrul Naţional Târgu Mureş, şi au donat sute de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru ajutarea familiilor sărace, pe fondul temperaturilor scăzute.
"Am repornit acum această acţiune fiindcă vremea a fost rece şi am considerat că este o iniţiativă utilă. Vin oamenii şi donează, însă am văzut că informaţia nu a ajuns la foarte mulţi dintre cei care într-adevăr au nevoie de aceste donaţii, însă azi a început să se ducă vestea. Am fost plăcut surprinşi că au venit foarte mulţi oameni şi au donat. În continuare noi, la Fundaţia Transilvană Alpha, vom continua acţiunea la sediu, unde avem un centru de donaţii de unde oamenii necăjiţi pot să vină să îşi ia în continuare lucruri şi după încheierea acţiunii de la Teatrul Naţional. Noi avem un centru comunitar Alpha, avem şi cantina socială, avem şi o zonă în care oamenii pot să facă baie, avem un centru de zi unde, împreună cu Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Târgu Mureş, avem şi alte activităţi. Noi suntem în slujba oamenilor şi cu partenerii cu care lucrăm, cu Asociaţia Divers, facem o serie de acţiuni. Noi suntem cei care facem lucrurile să se mişte şi dacă oamenii ajută cu donaţii sau voluntariat, atunci putem oferi şi noi mai departe", a declarat, miercuri, directorul administrativ al Fundaţiei Transilvană Alpha, Adrian Clugăr.
În această săptămână, oamenii nevoiaşi se pot îmbrăca şi încălţa pentru iarnă de la "Cuierul gratuit", amenajat în centrul municipiului Târgu Mureş în urma unei iniţative civice a Asociaţiei Divers, Fundaţiei Transilvană Alpha şi a Teatrului Naţional Târgu Mureş.
"Dacă ţi-e frig, ia o haină de pe cuier. Dacă vrei să ajuţi, pune una aici!", este motto-ul cu care a pornit din nou acţiunea caritabilă "Cuierul gratuit", al cărei scop este să ofere îmbrăcăminte şi încălţăminte celor săraci. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |