COD GALBEN: 06-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate se va semnala 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate
Federaţia Sanitas va demara marţi o serie de acţiuni pentru susţinerea salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială, pe fondul apariţiei OUG nr. 226/2020, care prevede îngheţarea salariilor şi pensiilor în acest an.
Astfel, marţi, 12 ianuarie, vor fi organizate pichetări şi mitinguri, în intervalul orar 12:00 - 13:00, de către organizaţiile Sanitas judeţene, în faţa prefecturilor din întreaga ţara, solicitându-se totodată şi convocarea comisiilor de dialog social de la nivelul fiecărei prefecturi.
De asemenea, Uniunea Sanitas Bucureşti, membră a Federaţiei Sanitas din România, va picheta marţi, în intervalul orar menţionat, sediul Guvernului din Piaţa Victoriei.
Sindicaliştii au mai anunţat că vor picheta şi sediile Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Finanţelor Publice, Guvernului şi Parlamentului României în perioada în care vor avea loc dezbaterile pe Legea bugetului de stat.
"Refuzul Guvernului de a respecta legea şi de a acorda salariile cuvenite pentru anul 2021 salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială reprezintă o jignire la adresa efortului pe care fiecare dintre aceştia îl depune zi de zi la locul de muncă, de mai bine de 11 luni. În aceste condiţii, Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS, întrunit astăzi, 5 ianuarie 2021, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială, a analizat situaţia creată de apariţia OUG nr. 226/2020 şi a decis organizarea în următoarea perioadă a unei serii de acţiuni pentru susţinerea următoarelor revendicări: aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 - Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; stabilirea sporului de condiţii prin raportare la salariul de bază aflat în plată; acordarea stimulentului de risc salariaţilor din asistenţa socială", se preciza în comunicatul federaţiei transmis AGERPRES în data de 5 ianuarie 2020.
Acţiunile care vor mai fi organizate la nivel naţional de Federaţia Sanitas în perioada următoare vizează lansarea unei petiţii online pentru susţinerea aplicării prevederilor Legii nr. 153/2017 şi exceptarea salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială de la prevederile art. I din OUG nr. 226/2020, precum şi solicitarea organizării unor întâlniri la nivelul Guvernului României cu miniştrii responsabili pentru deblocarea situaţiei create de apariţia OUG nr. 226/2020.
De asemenea, sindicaliştii vor redacta o scrisoare deschisă către Preşedinţie, membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului European prin care vor să atragă atenţia asupra faptului că "România este singura ţară europeană care în plină pandemie diminuează veniturile salariaţilor care se luptă în mod direct pentru stoparea acesteia".
Nu în ultimul rând, vor fi informate organizaţiile sindicale internaţionale la care federaţia este afiliată despre situaţia creată de OUG nr. 226/2020 în rândul salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială şi solicitarea unor acţiuni de susţinere a membrilor de sindicat.
"În funcţie de rezultatul acţiunilor deja programate, Federaţia Sanitas va continua să organizeze forme de protest legale în această perioadă, pentru susţinerea şi soluţionarea revendicărilor membrilor noştri de sindicat", au spus reprezentanţii organizaţiei sindicale. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dãdârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |