COD GALBEN: 23-06-2025 ora 10 Intre 23 iunie, interval orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă COD GALBEN: 23-06-2025 ora 10 Intre 24 iunie, ora 10 – 25 iunie, ora 10 se va semnala caniculă și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şeful Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, dr. Valeriu Gheorghiţă, a anunţat vineri că în cadrul strategiei de vaccinare există trei etape şi a arătat că prima persoană vaccinată va fi din rândul personalului medical.

 



"Avem o strategie de vaccinare în care sunt prevăzute cele trei etape. Prima etapă este cea adresată personalului medical şi personalului din sistemul social. În etapa a doua este vaccinată populaţia la risc şi persoanele care definesc activităţi esenţiale şi în etapa a treia vorbim de vaccinarea populaţiei generale. Din acest punct de vedere, astăzi, în prima zi de Crăciun se concretizează speranţa noastră că vom avea, în sfârşit, o modalitate sigură, eficientă şi rapidă de a pune capăt acestei pandemii, care ne-a schimbat viaţa poate unora pentru totdeauna", a explicat Gheorghiţă.

Gheorghiţă a subliniat că această strategie va fi respectată ca în orice altă ţară şi a precizat că prima persoană vaccinată va fi din rândul personalului medical.

"Este această persoană stabilită. O s-o aflaţi la momentul în care va fi vaccinată", a menţionat dr. Valeriu Gheorghiţă.

El a dat asigurări că "astăzi suntem martorii unui progres ştiinţific, unui progres medical, prin care un vaccin a dovedit că îndeplineşte toate standardele de siguranţă, de calitate şi de eficacitate".

 

 

"Mă bucur să constat că există atât interes pe tema vaccinării COVID-19, mă bucur că există dezbatere publică legată de acest subiect. Toate aceste lucruri ne obligă şi ne motivează să asigurăm o demarare a campaniei de vaccinare în condiţii cât se poate de sigure împreună cu grupul de experţi pe care îl coordonez. Toate aceste activităţi sunt perfect sincronizate şi în acord cu ceea ce se întâmplă în restul ţărilor membre al Uniunii Europene. Este un efort logistic fără precedent pe care l-am organizat. Suntem pregătiţi să demarăm campania de vaccinare împotriva COVID-19 în condiţii de siguranţă, într-un mediu favorabil, într-un mediu de normalitate, pentru ca fiecare cetăţean, în final, să aibă acces la vaccinare în momentul în care îşi va dori acest lucru", a arătat dr. Gheorghiţă.

Medicul a menţionat că o campanie de informare referitoare la necesitatea vaccinării împotriva COVID-19 "a început deja".

"Ştim de platforma naţională de informare vaccinare-covid.gov.ro. Există de asemenea o pagină de socializare, o pagină de Facebook, oficială, există un canal YouToube, au fost distribuite în ţară peste un milion de afişe şi pliante pentru a fi la îndemâna tuturor, pentru a fi expuse în locurile frecvent vizitate de fiecare om în parte, aşa încât să ajungem cu mesajul nostru la fiecare cetăţean, chiar acolo unde informaţiile ajung mai greu", a spus Valeriu Gheorghiţă.

 


Şeful Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea a accentuat necesitatea respectării normelor sanitare.

"Încă ne aflăm în pandemie, încă sunt mii de persoane confirmate în fiecare zi, avem, din păcate, un număr mare de pacienţi în secţiile de terapie intensivă, iar din acest punct de vedere este extrem de important să continuăm respectarea măsurilor de prevenţie tocmai pentru noi, pentru cei dragi nouă, pentru binele comunităţii şi pentru a asigura protecţia fiecărui cetăţean", a mai spus Valeriu Gheorghiţă. AGERPRES/(A - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

 

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

 

Citiţi şi:

 

VIDEO Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID au ajuns în România

 

Arafat: Nu sunt discuţii despre restricţii suplimentare; lumea să le respecte, de Anul Nou, pe cele care există

 

VIDEO Dr. Gheorghiţă: Campania de vaccinare - din 27 decembrie, în condiţii de siguranţă, cu respectarea reglementărilor legale

 

VIDEO Arafat, la sosirea primelor doze de vaccin: Asistăm la un moment istoric; lumea a găsit o soluţie

 

VIDEO Dr. Gheorghiţă: A doua tranşă de vaccin va sosi pe 28 decembrie; este o estimare

 

Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID - aduse în ţară vineri, pe la Vama Nădlac 2; ajung la "Cantacuzino" sâmbătă

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.