

Una din primele măsuri luate de conducerea militară a celui mai mare spital cu pacienţi cu COVID-19 din judeţul Sibiu a fost să mute pacienţii care au stat şi câteva zile într-un chioşc fast-food, fără toaletă şi baie, prevăzut doar cu radiatoare băgate în prize, în clădirea administrativă a spitalului, în sala sindicală, care a fost transformată în salon, a precizat joi, pentru AGERPRES, directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, colonelul Constantin Vlase.
Foto: (c) Isabela Paulescu / AGERPRES
"În momentul de faţă chioşcul din faţa UPU nu mai este destinat managementului pacienţilor COVID-19. Acesta va fi reamenajat, utilizarea sa ulterioară urmând a fi decisă în funcţie de necesităţi. Chioşcul a fost o soluţie temporară de urgenţă utilizată în contextul creşterii numărului de pacienţi. Deoarece nu oferea condiţii normale de asistenţă medicală pacienţilor şi nici condiţii optime de muncă pentru personalul medical, au fost făcute demersurile pentru mutarea activităţii medicale în sala sindicală a SCJU, unde au fost amenajate 12 paturi pentru pacienţii COVID pozitiv, unde pacienţii au un grup sanitar propriu. În spaţiul rămas liber se vor mai desfăşura doar activităţi de recoltare a testului COVID, dacă condiţiile de supraaglomerare a UPU vor impune acest lucru", a explicat colonelul Constantin Vlase care este şi medic infecţionist.
Practic, în curtea SCJU Sibiu există câteva chioşcuri amenajate cu termopane. Cel din faţa Unităţii de Primiri Urgenţe a devenit un "salon" impropriu pentru pacienţii cu COVID-19, când numărul acestora a devenit atât de mare încât nu au mai încăput în paturile de la UPU, în saloanele din containerele din curte, în secţiile de ATI şi Infecţioase.
Acest chioşc fast-food transformat în "salon" COVID-19 a găzduit pacienţi infectaţi şi timp de cinci zile, după declaraţiile unora dintre ei, până au fost transferaţi efectiv într-o secţie de spital. Unii pacienţi au fost nevoiţi să aştepte ore în şir în acel chioşc, chiar stând doar pe un scaun, din lipsă de paturi libere în secţiile spitalelor din Sibiu. AGERPRES/(A-autor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.