COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Portarul echipei CFR Cluj, Cristian Bălgrădean, a afirmat, joi, la finalul partidei cu ŢSKA Sofia că formaţia sa nu a obţinut deocamdată nimic cu această primă victorie din grupa Europa League, având de disputat alte cinci partide.

"Ştiam că va fi o presiune mare, a fost o atmosferă fantastică. Sper să revină şi la noi suporterii pe stadioane cât mai repede, pentru că până la urmă şi de asta jucăm. Noi plecăm mereu de la premisa să nu luăm gol. Avem jucători de calitate în faţă şi aţi văzut, din fază fixă am făcut 1-0. Clar, din punctul meu de vedere, Roma are prima şansă în grupă, şi noi, ŢSKA şi Young Boys ne luptăm pentru locul doi. Nu e pierdut nimic şi noi nu am realizat nimic cu această victorie, mai sunt cinci meciuri", a declarat Bălgrădean la Digi Sport.

El a spus că s-ar fi aşteptat să fie convocat la ultimele acţiuni ale echipei naţionale având în vedere prestaţiile sale de la CFR Cluj din ultima perioadă.

"Nu vreau să mă gândesc, poate într-un fel mă aşteptam să fiu convocat, pentru că am jucat meci de meci şi ne-am calificat în grupele Europa League. Să fiu sincer, mă aşteptam să fiu chemat, dar nu e nicio problemă, eu îmi văd de echipa mea. Nu am primit explicaţii şi nici nu vreau explicaţii, eu sunt un simplu jucător şi atât", a mai spus Bălgrădean.

CFR Cluj a învins formaţia bulgară ŢSKA Sofia, cu scorul de 2-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul ''Vasil Levski'' din Sofia, în primul său meci din Grupa A a Europa League la fotbal.

Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Mario Rondon (53) şi Ciprian Deac (74 - penalty).

În celălalt meci al grupei, AS Roma a învins-o pe Young Boys Berna cu 2-1 în deplasare.

CFR va juca următorul meci pe 29 octombrie, acasă, cu Young Boys. AGERPRES/(V, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

* Fotbal: Dan Petrescu (CFR Cluj) - ŢSKA Sofia va avea un cuvânt greu de spus în grupă

 

* UPDATE Fotbal: CFR Cluj a debutat în grupele Europa League cu o victorie în deplasare, 2-0 cu ŢSKA Sofia

 

* Fotbal: Mario Camora (CFR Cluj) - Am avut mai multe ocazii, ei au căzut după primul gol

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.