COD GALBEN: 17-06-2025 ora 20 Intre 20:25 si 21:20 se va semnala vijelie cu rafale de 50...60 km/h, descărcări electrice, averse ce vor cumula 10...15 l/mp in Județul Buzău;
Incidenţa cazurilor de COVID-19 în municipiul Constanţa a fost, marţi, de 2,13, conform datelor comunicate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP), astfel că în şedinţa de analiză Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a decis ca în localităţile unde incidenţa depăşeşte 1,5 la 1.000 de locuitori populaţia să fie avertizată prin sistemul RO-ALERT, informează Prefectura Constanţa.
Potrivit sursei citate, în aceeaşi şedinţă CJSU a constatat încadrarea oraşului Eforie în rata de incidenţă cuprinsă între 1,5 la 1.000 locuitori şi 3 la 1.000 locuitori şi modificarea scenariilor de funcţionare în opt unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa.
Astfel, în urma depăşirii ratei incidenţei cumulate a cazurilor COVID-19, în ultimele 14 zile, de 1,5 la 1.000 de locuitori, s-a aprobat ca Primăria Oraşului Eforie să întreprindă demersuri pentru respectarea pe teritoriul localităţii a măsurilor pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, conform hotărârii nr. 41 a CJSU Constanţa, devenind obligatorie purtarea măştii în spaţii aglomerate, restaurante şi cafenele să funcţioneze cu activitate redusă la 30% din capacitate etc.
În ceea ce priveşte modificarea de scenarii în sistemul de învăţământ, două unităţi vor trece din scenariul 2, în scenariul 3: Grădiniţa cu Program Prelungit "Piticot" Constanţa, până pe 3 noiembrie, în urma confirmării a trei angajaţi şi Colegiul Comercial "Carol I" Constanţa (pentru o clasă a XII-a), până pe 4 noiembrie, în urma confirmării unui elev.
De asemenea, şase unităţi de învăţământ trec din scenariul 3, în scenariul 2. Cinci dintre acestea, ca urmare a finalizării perioadei în care a fost aprobat prin CJSU scenariul 3: Şcoala Gimnazială nr. 11 "Dr. Constantin Angelescu" Constanţa (o clasă a IV-a şi o clasă a VIII-a), Şcoala Gimnazială nr. 23 "Constantin Brâncoveanu" Constanţa (o clasă a II-a şi o clasă a VIII-a), Şcoala Gimnazială "Petre Ispirescu" Constanţa (o clasă I), Şcoala Gimnazială Spectrum Constanţa (o clasă a V-a) şi Şcoala Postliceală "Hipocrate" Constanţa.
Şcoala Gimnazială "Adrian Ghencea" Săcele trece din scenariul 3, în scenariul 2, ca urmare a scăderii ratei incidenţei cumulate sub pragul de 3 la 1.000 locuitori în localitatea Săcele. AGERPRES / (AS autor: Dan Mihăescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |