Asocierea companiilor Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL - Electromontaj SA a câştigat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia sectoarelor de autostradă Nădăşelu - Mihăieşti şi Mihăieşti - Zimbor, cu o ofertă de 1,390 miliarde de lei fără TVA, informează CNAIR.
"Vineri, 04.09.2020, CNAIR a transmis adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului având ca obiect Proiectare şi execuţie Autostrada Braşov - Târgu Mureş - Cluj - Oradea, Subsecţiunea 3A2: Nădăşelu - Mihăieşti (km 8+700-km 25+500) şi Subsecţiunea 3B1: Mihăieşti - Zimbor (km 0+000 - km 13+260). Ofertantul desemnat câştigător este Asocierea SC Spedition UMB SRL - SC Tehnostrade SRL - SC Electromontaj SA, cu preţul de 1.390.614.495,32 Lei fără T.V.A", se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Durata contractului este de 36 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare şi 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor este 60 de luni.
Potrivit companiei de drumuri, semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunerea eventualelor contestaţii şi respectiv după soluţionarea tuturor contestaţiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |