Prim-ministrul Ludovic Orban a avut joi, la Palatul Victoria, o scurtă întrevedere cu reprezentanţii Sindicatului Sanitas, care au depus un memoriu la Cabinetul său în cadrul căruia semnalează o serie de probleme cu care se confruntă.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Potrivit unei informări a Guvernului, în cursul zilelor următoare, premierul, împreună cu ministrul Sănatăţii, va continua discuţiile cu reprezentanţii Sanitas.
Mai mulţi angajaţi din sănătate şi asistenţă socială, îmbrăcaţi în echipamente de protecţie, au depus joi dimineaţă un memoriu la Guvern, aceştia cerând, printre altele, acordarea sporului pentru condiţii extrem de periculoase pentru combaterea epidemiei COVID-19 şi creşterea salariilor la nivelul corespunzător anului 2022 pentru toţi lucrătorii din sistemul sanitar.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Conform documentului postat pe Facebook de Sindicatul Sanitas din Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, protestatarii solicită reluarea dialogului social instituţionalizat la toate nivelurile, emiterea ordinului de declarare a epidemiei la nivel naţional, acordarea sporului pentru condiţii extrem de periculoase pentru combaterea epidemiei (55% - 85%) pentru toţi salariaţii care lucrează cu pacienţi COVID-19 şi suspecţi, adaptarea condiţiilor de muncă la situaţia epidemiologică actuală, respectiv stabilirea unui normativ de personal specific secţiilor/compartimentelor care tratează în mod direct pacienţi cu COVID-19.
Totodată, se solicită reducerea programului de lucru adaptat la nevoile de recuperare a personalului care lucrează purtând echipamentul de protecţie specific patologiei şi asigurarea echipamentelor de protecţie adecvate şi suficiente, precum şi identificarea unor forme de recuperare a capacităţii de muncă a salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |