COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă
Cadrul financiar multianual şi fondul pentru relansare economică trebuie să asigure resursele necesare pentru continuarea eforturilor de înscriere a Uniunii Europene (UE) pe traiectoria necesară atingerii obiectivului UE 2050 de neutralitate climatică, a declarat Mircea Fechet, secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), la reuniunea informală a miniştrilor mediului din statele membre, organizată online în perioada 13-14 iulie.
''În ceea ce priveşte protecţia mediului, Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, care a fost lansat de Guvernul României la începutul lunii iulie a.c., prevede continuarea finanţării sau investiţii noi verzi pentru reducerea emisiilor, precum înnoirea parcului auto naţional şi derularea de programe pentru electromobilitate, modernizarea marilor complexe de producere a energiei şi a reţelelor de termoficare, programe de creştere a eficienţei energetice prin reabilitarea clădirilor publice şi private. În acelaşi timp, începând cu primăvara acestui an, în cadrul celei mai mari campanii naţionale de împăduriri din ultimul deceniu, sunt în curs de plantare la nivel naţional peste 2.500 de păduri de la zero şi completate alte 7.000 de păduri tinere. Considerăm că pe lângă eforturile naţionale, cadrul financiar multianual şi fondul pentru relansare economică trebuie să asigure resursele necesare pentru continuarea eforturilor de înscriere a UE pe traiectoria necesară atingerii obiectivului UE 2050 de neutralitate climatică'', a spus Fechet.
Acesta a adăugat că, după perioada de pandemie cu care s-au confruntat şi se confruntă toate statele, se impune în mod clar schimbarea modelului de dezvoltare economică şi socială.
''Dezvoltarea digitalizării are un rol crucial pentru optimizarea proceselor, a inovării şi în anticiparea şi găsirea unor soluţii eficiente pentru provocările din domeniile sănătăţii, mediului, schimbărilor climatice, agriculturii (securitate alimentară), utilizării eficienţa resurselor, energiei, sistemelor de transport inteligent. Pandemia şi consecinţele sale au evidenţiat importanţa digitalizării în toate sectoarele economiei UE. De aceea, au devenit esenţiale promovarea şi investiţia în transformarea digitală şi instrumentele necesare. Europa trebuie să profite de potenţialul transformării digitale, element esenţial pentru atingerea obiectivelor Pactului Ecologic European'', a subliniat secretarul de stat din MMAP.
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, transmis luni AGERPRES, în intervenţia sa, demnitarul a prezentat câteva exemple de digitalizare ce se derulează în prezent în România, în domeniul gospodăririi apelor şi al combaterii tăierilor ilegale de păduri. Astfel, în domeniul pădurilor, cu noul sistem naţional recent promovat, se va urmări, prin coordonate GPS, orice transport de masă lemnoasă din punctul de încărcare până la punctul de descărcare. Inovaţiile aduse de acest sistem sprijină combaterea tăierilor ilegale şi simplifică şi eficientizează activitatea lucrătorilor silvici din teren.
România este reprezentată la Reuniunea informală a miniştrilor mediului din statele membre ale UE de către ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, respectiv de Mircea Fechet, secretar de stat. Evenimentul este organizată de actuala Preşedinţie Germană la Consiliul UE şi prezidată de către ministrul german al Mediului, Svenja Schulze.
Alături de reprezentanţii statelor membre, la sesiunile din data de 13 iulie (Redresarea verde şi Digitalizarea şi mediul) au participat şi reprezentanţi ai Parlamentului European - Comisia ENVI - preşedintele Pascal Canfin, ai Comisiei Europene - vicepreşedintele executiv Frans Timmermans, şi comisarul european pentru mediu, oceane şi pescuit Virginijus Sinkevicius, ai Băncii Europene de Investiţii - vicepreşedintele Ema Navarro, ai Biroului European de Mediu - preşedintele Johanna Sandahl, ai Fondului Monetar Internaţional - director manager Kristalina Georgieva, ai Agenţiei Europene de Mediu - directorul executiv Hans Bruynincks.
Sesiunea din data de 14 iulie, la care va participa şi ministrul român Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, este dedicată politicii UE în domeniul climei. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |