Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Filmul "Tatăl risipitor", regizat de Adrian Petringenaru, este o ecranizare după nuvela "Oaie şi ai săi" scrisă de prozatorul Eugen Barbu în 1958, după un scenariu semnat de autorul nuvelei.

"Filmul reface lupta pentru a ieşi din sărăcie a lui 'Oaie şi ai săi', o familie de oameni săraci, pe care războiul i-a împuţinat sau i-a lăsat mutilaţi pe viaţă", scrie site-ul cinemaraton.ro în prezentarea filmului.

Acţiunea se petrece în localitatea Piatra, după Al Doilea Război Mondial, când cei care luptaseră pe front se întorc spre casă cu trenul.

Filmul de debut al regizorului Adrian Petringenaru este o "dramă socială ale cărei întâmplări se derulează în ultimele luni ale anului 1944, începutul anului 1945, în lumea satului românesc de câmpie, în care vechea administraţie şi exponenţii aristocraţiei rurale înfruntă schimbările politice anunţate de 'forţele democratice' şi se opun reformei agrare", scria criticul de film Bujor T. Râpeanu, în 2005, potrivit site-ului tvr2.tvr.ro.

În timp ce boierul Radu Necşeşti (interpretat de actorul Vasile Niţulescu) îşi aminteşte "Ce bine era în anii '30!", când ţăranii îi spuneau "Săru' mâna, boierule!", bătrânul Oaie (interpretat de actorul Toma Caragiu) e anunţat că a fost emis ordin pentru Lisandru, unul dintre fiii săi, să meargă pe front. Oaie îi răspunde lui Neculce, ofiţerul care îi adusese vestea (interpretat de actorul Ion Marinescu): "Nu se poate, mi-a mai murit un copil - Pătru. Mi-aţi mâncat băiatu' fript... Adică alţii de ce să nu facă război? Numai noi, alde Oaie şi ai lui să meargă pe front?", spune el.

Mezinul familiei, Zamfir, se alătură ceferiştilor care nu mai vor să muncească pe moşia boierului Necşesti. Oaie e avertizat că în cazul în care Lisandru nu renunţă la alăturarea cu ceferiştii, va fi trimis şi el pe front. Zamfir nu ţine cont de condiţiile puse de autorităţi, el e îndrăgostit de Sabina, pe care o aduce acasă şi le spune părinţilor că ea va fi nevasta lui. "Când nu-l doare, omul se leagă la cap. Aşa, ca să fie", zice Oaie. Nici Constanţa, soţia lui Oaie (interpretată de actriţa Leopoldina Bălănuţă), nu e de acord ca Zamfir să se însoare, dar Oaie îi spune: "Dacă ăsta mic vrea s-o ia de nevastă, trebuie să-l ajutăm, să facă nuntă. Ce, parcă ai tăi mă voiau pe mine?".

 

Sursa foto: cinemagia.ro


 

Alt fiu mai mare al lui Oaie, Marin (interpretat de actorul Gheorghe Dinică), se întoarce acasă din război, având la un picior o proteză. "Rămăsese numai un ciot. Ca să nu mor, mi l-au scurtat", le spune el părinţilor. În mână avea o cormană de plug, luată de pe câmp.

Boierul Necşeşti află că primăria comunei Piatra a fost preluată de o nouă conducere administrativă, iar soţia boierului, Catinca (interpretată de actriţa Marga Barbu), îi spune maiorului Boilă (interpretat de actorul Octavian Cotescu), că actele moşiei sunt ascunse la moară. Lisandru, ascuns lângă fereastră, aude discuţia şi îl ia pe fratele său mai mic, Zamfir, în acea noapte, să caute şi să vadă registrele. După ce găsesc dosarele cu acte, le iau şi le pun într-o căruţă, dând bice cailor. Iar ei pornesc spre sat prin apa râului. Slujnica boieresei, care îi văzuse şi îi auzise vorbind, o avertizează pe Catinca Necşeşti. Boieroaica, îngrozită că ar putea fi aflată realitatea legată de pământuri, rupe firele de înaltă tensiune care cad în râul prin care treceau Lisandru şi Zamfir, ambii fraţi murind electrocutaţi. Dar căruţa ajunsese deja în sat, iar registrele - la primărie.

Noile autorităţi locale aduc registrele cu planuri cadastrele, ţăranii vin la conacul boierului Necşeşti şi încep să are moşia acestuia. În timp ce boierul şi soţia fug, ajunge la conac Oaie cel bătrân, care intră în casă, urcă la balcon şi îl vede pe fiul Marin arând pământul. "Dar ei unde sunt, tată? Pe ei de ce nu-i chemi?", îşi întreabă Marin tatăl, făcând referire la fraţii săi. "Sunt aici, Marine. Oaie şi ai lui vor fi toţi, întotdeauna!", răspunde bătrânul Oaie.

Din distribuţia filmului au făcut parte actorii Toma Caragiu, Ion Marinescu, Vasile Niţulescu, Leopoldina Bălănuţă, Mircea Albulescu, Colea Răutu, Carmen Maria Strujac, Octavian Cotescu, Radu Iţcuş, Florin Zamfirescu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Mihai Mereuţă, Gheorghe Dinică, Marga Barbu.     

Filmul "Tatăl risipitor" a primit Premiul ACIN pentru coloana sonoră (1974) şi Marele Premiu "Ciorchinele de aur" la festivalul Santarem (1975), precizează site-ul cinemaraton.ro. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ionela Gavril, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto deschidere: tvr.ro

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.