COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sistemul decizional al Organizaţiei Naţiunilor Unite este stabilit de prevederile Cartei ONU. Principalele organisme decizionale sunt: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic şi Social, Consiliul de Tutelă, Curtea Internaţională de Justiţie şi Secretariatul General. Familia Naţiunilor Unite cuprinde numeroase agenţii specializate, programe şi alte organisme subsidiare cu proiecţie la nivel internaţional în numeroase domenii de acţiune pentru prosperitatea şi dezvoltarea statelor membre, potrivit portalului oficial www.un.org şi volumului ''România în Consiliul de Securitate'' (Fundaţia Rompres, Bucureşti, 2004).

Adunarea Generală
Adunarea Generală este legislativul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi are în componenţă reprezentanţii statelor membre ale organizaţiei. Rolul Adunării este de for de dezbateri asupra chestiunilor care privesc Carta ONU. Adunarea face recomandări statelor membre şi Consiliului de Securitate cu privire la orice chestiune aflată în aria sa de responsabilitate cu excepţia celor care fac obiectul sesiunilor Consiliului de Securitate. Toate cele 193 de state ale organizaţiei sunt reprezentate în Adunarea Generală. Distribuirea locurilor pentru fiecare stat în parte în plenul Adunării Generale oferă o aşezare diferită cu prilejul fiecărei sesiuni.

Rapoartele întocmite de Secretarul general al organizaţiei şi de alte organisme ale organizaţiei sunt supuse dezbaterii sau analizei Adunării Generale.

Cei 10 membrii nepermanenţi ai Consiliului de Securitate şi unii membrii ai Consiliului de Tutelă sunt aleşi de Adunarea Generală.

De asemenea, membrii Curţii Internaţionale de Justiţie sunt aleşi de Adunarea Generală împreună cu Consiliul de Securitate, dar procedura de vot se desfăşoară separat.

Proiectul de buget al organizaţiei este analizat şi aprobat de membrii Adunării Generale. Modalitatea de vot variază în funcţie de tematica problematicii aflată în discuţie, fiind vorba de un proces flexibil de luare a deciziilor în funcţie de problemele cu care se confruntă organizaţia. În chestiunile care vizează pacea şi securitatea internaţională, potrivit Capitolului VII din Carta ONU, votul a două treimi din statele membre este necesar ca măsurile să fie adoptate, iar în celelalte problematici se poate utiliza procedura votului cu majoritate simplă.

Adunarea Generală cuprinde şase comisii principale: Comisia de securitate şi dezarmare, Comisia economică-socială, Comisia social-umanitară, Comisia politică specială, Comisia financiar-bugetară, Comisia juridică, comitete procedurale şi comitetele permanente (Comitetul Consultativ pentru Probleme Administrative şi Bugetare şi Comitetul pentru Atribuţii).

Activitatea Adunării Generale se desfăşoară în cadrul sesiunilor plenare anuale, care încep într-un cadru formal, în prima zi de marţi a lunii septembrie a fiecărui an, dar şi în cadrul celor şase comisii. În cea de-a treia săptămână a lunii septembrie se desfăşoară dezbaterile generale ale Adunării Generale. La cererea Secretarului general sau a majorităţii statelor membre, Adunarea se întruneşte în sesiuni speciale. În situaţii de urgenţă există chiar posibilitatea organizării unor sesiuni de urgenţă în decurs de 24 de ore potrivit unei cereri primite de Secretarul general din partea Consiliului de Securitate sau chiar în cazul unei decizii adoptate cu majoritate simplă de voturi de chiar Adunarea Generală.

Consiliul de Securitate
Principalul organism decizional al Organizaţiei Naţiunilor Unite este Consiliul de Securitate, care are drept responsabilitate pacea şi securitatea internaţională prin soluţionarea paşnică a disputelor şi prin stabilirea măsurilor necesare pentru păstrarea păcii şi securităţii internaţionale. Este format din cinci membri permanenţi (Statele Unite, Rusia, Marea Britanie, China, Franţa) şi zece nepermanenţi aleşi de Adunarea Generală.

Contribuie, de asemenea, la soluţionarea disputelor internaţionale, în sprijinul promovării respectului pentru drepturile omului şi joacă rolul de centru de armonizare a acţiunilor naţiunilor membre ONU. Toate statele membre ale organizaţiei acceptă şi pun în aplicare deciziile Consiliului de Securitate. În timp ce celelalte organisme ale Naţiunilor Unite fac recomandări către statele membre, doar Consiliul de Securitate are puterea de a lua decizii pe care statele membre sunt obligate apoi să le implementeze în conformitate cu prevederile Cartei, potrivit www.un.org.

Prima sesiune a Consiliului de Securitate s-a desfăşurat la 17 ianuarie 1946, la Church Hous, Westminster, Londra. Ulterior, reşedinţa permanentă a Consiliului de Securitate a fost găzduită de cartierul Naţiunilor Unite din New York. Au mai avut loc sesiuni ale Consiliului în Addis Ababa (Etiopia), în 1972, în Panama City (Panama) şi la Geneva (Elveţia), în 1990. Un reprezentant al fiecărui stat membru al Consiliului de Securitate trebuie să fie prezent permanent la cartierul Naţiunilor Unite pentru a permite Consiliului de Securitate să se întrunească oricând este nevoie, indică www.un.org.

Desemnarea membrilor nepermanenţi se face în funcţie de distribuţia geografică, într-un mod cât mai echitabil: cinci state din grupurile regionale african şi asiatic, un stat din grupul regional est european, două state din grupul regional latino-american şi caraibian, şi alte două state din grupul regional vest-european. Consiliul de securitate este format din comitete permanente: Comitetul de experţi privind regulile de procedură, Comitetul de reuniuni în afara cartierului general, Comitetul privind admiterea de noi membrii, Comitetul militar, comitetele de sancţiuni, Comitetul pentru operaţiuni de menţinere a păcii. Pe lângă aceste comitete în structura Consiliului de securitate mai intră şi grupurile de lucru ad hoc, comisiile pe diverse problematici şi tribunale internaţionale.

Consiliul Economic şi Social
Acest organism oferă analize în ce priveşte economia mondială, problematica socială, culturală, educaţia şi sănătatea la nivel internaţional şi face recomandări în acest sens Adunării Generale, statelor membre ONU şi agenţiilor specializate. În structura Consiliului Economic şi Social intră 54 de state membre, ai căror membrii se reunesc la nivelul sesiunilor organizate în fiecare an, la sediile din Geneva şi din New York. La nivelul Consiliului Economic şi Social se află comisii sau comitete specializate pe diferite paliere de activitate dar cu o componentă limitată precum: Comisia ONU pentru drepturile omului; Comisia pentru statistică; Comisia pentru populaţie, Comisia pentru combaterea traficului, consumului şi abuzului de stupefiante, Comisia pentru resurse naturale. Mandatul membrilor Consiliului este de trei ani. Consiliul reprezintă platforma centrală pentru reflecţie, dezbatere şi gândire inovativă privind dezvoltarea sustenabilă, potrivit www.un.org.

Consiliul de Tutelă
A fost înfiinţat în 1945, în conformitate cu prevederile capitolului XIII al Cartei, pentru a furniza supraveghere internaţională Are rolul de a examina rapoartele supuse atenţiei autorităţilor administrative ale teritoriilor aflate sub tutelă, acceptă petiţii şi le examinează în consultare cu autorităţile administrative, organizează vizite periodice în teritoriile aflate sub tutelă. Consiliul de Tutelă este format din reprezentanţii membrilor permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU şi reprezentanţii aleşi de Adunarea Generală pentru o perioadă de trei ani. La 1 noiembrie 1994, Consiliul de Tutelă şi-a suspendat activitatea permanentă, însă în baza unei rezoluţii adoptate la 25 mai 1994, a stabilit necesitatea întrunirii atunci când se impune, fie în baza unei decizii a preşedintelui care conduce organismul fie printr-o cerere a majorităţii membrilor Adunării Generale sau a Consiliului de Securitate, indică www.un.org.

Curtea Internaţională de Justiţie
Este principalul organ judiciar al Naţiunilor Unite. Este găzduit de Palatul Păcii din Haga. Litigiile la nivel internaţional între statele membre ale organizaţiei intră în atenţia Curţii Internaţionale de Justiţie, care le analizează în acord cu prevederile dreptului internaţional. Acordă, de asemenea, asistenţă pe teme juridice Adunării Generale, altor organisme ale ONU şi instituţiilor specializate. Este formată din 15 membrii care sunt aleşi de Adunarea Generală şi Consiliul de Securitate.

Secretariatul General al Naţiunilor Unite
Cu sediul la New York, Secretariatul General al ONU este condus de Secretarul general al organizaţiei şi are în componenţă mai multe organisme principale care acţionează în strânsă cooperare pentru buna desfăşurare a activităţii organizaţiei. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.