COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului
Ortodoxe
Izvorul Tămăduirii; Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului, Siriaca, de la Mănăstirea Ghighiu;
Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ştefan şi Sava Brancovici, mitropoliţii Transilvaniei; Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureş; Sf. Mc. Pasicrat şi Valentin; Sf. Cuv. Elisabeta (Harţi)
Greco-catolice
Sf. m. Sava Stratilat; Sf. cuv. Elisabeta Taumaturga. (Harţi)
Romano-catolice
Ss. Fidel din Sigmaringen, pr. m.; Maria a lui Cleofa şi Salomea; Egbert, călug.
Izvorul Tămăduirii este sărbătoarea care are loc în vinerea din Săptămâna Luminată, prima săptămână după Învierea Domnului.
Sărbătoarea aminteşte de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului, când Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474), înainte de urcarea sa pe tron, un izvor cu apă vindecătoare.
Conform Tradiţiei, împăratul Leon, mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit care îşi căuta drumul. Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, dar, la cererea orbului de a-i da apă, a plecat să caute. Negăsind, a auzit glas Maicii Domnului care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului şi pentru a-i unge ochii lipsiţi de vedere. Urmând cele auzite, Leon a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi tămăduitor. Orbul şi-a astâmpărat nu numai setea, dar şi-a recăpătat şi vederea. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului.
Această sărbătoare închinată Maicii Domnului aminteşte, totodată, şi de Vinerea Mare. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a vărsat atunci lacrimi lângă Crucea Mântuitorului, ni se arată acum ca izvor de nădejde şi de vindecare.
În această zi, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfinţire a apei, Aghiasma mică.
* * *
Astăzi se dă cinstire şi Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu, aflată la câţiva kilometri de Ploieşti. Icoana datează din secolul al XVI-lea şi a fost adusă şi dăruită aşezământului de la Ghighiu de episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, din Siria, la 25 februarie 1958.
Ierarhul sirian, aflat într-o vizită în România, în calitate de reprezentant al Patriarhiei Apostolice din Antiohia, a dăruit patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Justinian, o icoană a Maicii Domnului, veche de peste patru sute de ani şi vestită prin minunile ei. Patriarhul a hotărât ca această sfântă icoană să fie aşezată în Mănăstirea Ghighiu. Drept aceea, episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, însoţit de episcop-vicar al Patriarhiei, Teoctist Botoşăneanul (viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, 1986-2007), a făcut o vizită la Mănăstirea Ghighiu, unde a depus darul de mare preţ.
* * *
Sfinţii Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ştefan şi Sava Brancovici, mitropoliţi ai Transilvaniei, sunt pomeniţi de Biserica Ortodoxă Română în ziua de 24 aprilie.
Sfântul Ierarh Ilie Iorest s-a născut în jurul anului 1600, în Transilvania. A intrat în obştea Mănăstirii Putna, călugărindu-se sub numele de Iorest.
După moartea mitropolitului Ghenadie al Ardealului, a fost ales întâistătător al bisericii din Transilvania, cu sediul la Alba Iulia, primind hirotonia ca arhiereu la Târgovişte de la mitropolitul Ţării Româneşti (1641).
Ca mitropolit, a retipărit la Alba lulia (1641) "Evanghelia cu învăţătură" a diaconului Coresi (din 1580-1581).
A fost înlăturat din scaun şi întemniţat în februarie 1643, din dispoziţia principelului Gheorghe Rakoczi I, pentru că n-a acceptat acţiunea de calvinizare a românilor. După ce a fost eliberat, Sfântul Ierarh Ilie Iorest s-a retras la Mănăstirea Putna, unde a şi murit la 12 martie 1678.
În urma mitropolitului Ilie Iorest, în scaunul mitropolitan de la Alba Iulia a fost ales Simion Ştefan. Acesta a tipărit Noul Testament de la Alba Iulia cu o prefaţă a sa şi a pus problema unităţii limbii române.
L-a urmat ca ierarh, Sava Brancovici. S-a născut în jurul anului 1620, în Ineu. În 1656 a fost ales în scaunul vacant de mitropolit al Transilvaniei, primind hirotonia în Ţara Românească.
Deşi îndelungată, păstoria lui ca mitropolit a fost tulburată de propaganda calvină pe care încercau să o desfăşoare printre românii ortodocşi principii maghiari calvini. Cu toate acestea, mitropolitul a luptat permanent pentru întărirea credinţei ortodoxe. Printre altele, în 1675 a convocat un sobor de preoţi şi protopopi, luând măsuri cu privire la întărirea vieţii religios-morale a preoţilor şi credincioşilor români din Transilvania (datoria preoţilor de a predica şi sluji în româneşte, măsuri privind disciplina, învăţarea de către credincioşi a Crezului şi a poruncilor bisericeşti).
În urma unui proces la Alba Iulia, mitropolitul Sava Brancovici a fost depus din treapta arhierească în 1680 şi aruncat în închisoare. A trecut la cele veşnice în 1683. (surse: Dicţionarul Teologilor Români, 1996; www.manastireaghighiu.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Andreea Preda)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.