Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Elevii solicită acord internaţional pentru a asigura dreptul la educaţie

Peste 6.000 de studenţi pleacă în fiecare an să studieze la instituţiile de învăţământ din străinătate, potrivit datelor IntegralEdu. Pentru studiile universitare de licenţă, principalele destinaţii sunt: Marea Britanie (destinaţia principală pentru studii în afară), Olanda, Danemarca, Germania, Franţa, Elveţia si SUA.

Având în vedere impactul puternic produs de pandemia de Coronavirus la nivel mondial, tranziţia de la învăţământul preuniversitar la comunitatea academică este cu atât mai dificilă, aspect cauzat de posibilitatea ca nu toate universităţile să îsi adapteze programul de admitere astfel încât acesta să fie accesibil pentru elevii din toate ţările.
Consiliul Naţional al Elevilor îsi exprimă îngrijorarea faţă de acest aspect si solicită decidenţilor următoarele revendicări:

- Adresarea, în cadrul forurilor din care face parte România - la nivel european, transatlantic si mondial, a problemei cu care se confruntă elevii care doresc să urmeze studii universitare în străinătate;

- Militarea pentru realizarea unui acord cu implicaţii politico-juridice pentru toate ţările, prin care toate universităţile să îsi adapteze programul de admitere, garantând accesibilitatea si egalitatea de sanse pentru toţi candidaţii, indiferent de mediul din care acestia provin - pentru aceasta, propunem un tratat internaţional care să asigure faptul că niciun elev nu va fi prejudiciat pe parcursul tranziţiei preuniversitar - universitar;

- Simplificarea si adaptarea procedurilor de înscriere la universităţile din ţară si străinătate (un exemplu viabil este realizarea interviurilor sub formă de videoconferinţe, debirocratizare);

- Garantarea dreptului la educaţie pentru elevii din Republica Moldova: Având în vedere faptul că Republica Moldova nu este membră a Uniunii Europene, România trebuie să sprijine si elevii din ţara vecină, garantând includerea Republicii Moldova la masa discuţiilor privind organizarea admiterii în universităţile internaţionale. Consiliul Naţional al Elevilor îsi exprimă solidaritatea faţă de colegii din Consiliul Naţional al Elevilor Moldova si Uniunea Elevilor din Moldova si este în permanent contact cu reprezentanţii elevilor din Republica Moldova, pentru a garanta implementarea acestui obiectiv.

Consiliul Naţional al Elevilor este membru de drept în OBESSU - the Organising Bureau of European School Students' Unions si militează, alături de celelalte organizaţii reprezentative ale elevilor de la nivel european, pentru implementarea unui acord internaţional pentru garantarea accesului la educaţie. Menţionăm că reprezentanţii elevilor din România constientizează interesul ridicat al elevilor de a studia în Marea Britanie, drept care considerăm că acest acord trebuie să se adreseze nu doar Comisiei Europene, ci si structurilor din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Reprezentanţii elevilor prezintă o serie de revendicări pentru a garanta accesul la educaţie, considerăm că acesta reprezintă o problematică mondială care trebuie adresată urgent de către Ministerul Educaţiei si Cercetării. Structurile guvernamentale ar trebui să aibă în vedere radiografierea stării de fapt (câţi elevi sunt în proces de admitere si în cadrul căror state) pentru a putea propune soluţii în cadrul forurilor din care România face parte - nu doar la nivel european, ci la nivel mondial. Un alt aspect pe care dorim să îl adresăm este procesul de admitere la universităţile internaţionale pentru colegii nostri din Republica Moldova - încurajăm consolidarea relaţiilor bilaterale în acest sens, astfel încât nici măcar un elev să nu fie prejudiciat, a declarat Antonia-Laura Pup, presedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.