

COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 10 – 29 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 23 – 30 mai, ora 21 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 30 mai, ora 10 – 30 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului
Aproape 20 de membri ai personalului medical, de îngrijire şi auxiliar de la Rezidenţa pentru Seniori din Valea Izvoarelor au intrat, începând de luni, în carantină voluntară timp de 14 zile, pentru a-i proteja cei 120 de bătrâni de infecţia cu noul coronavirus.
Rezidenţa pentru Seniori de la Valea Izvoarelor oferă îngrijire şi asistenţă medicală pentru 120 de persoane cu vârste cuprinse între 65 şi 97 de ani şi a luat această decizie după ce s-a constatat că infecţia cu coronavirus a afectat grav o serie de case de bătrâni din Italia, Spania şi SUA.
"Efectul disproporţionat al virusului COVID-19 asupra vârstnicilor, arătat de situaţiile din Spania, din Italia, din Statele Unite ale Americii sau în alte ţări în care comunităţi de seniori sunt devastate de acest cumplit virus, impune măsuri imediate, rapide, decisive şi fără precedent care să protejeze Rezidenţa pentru seniori Valea Izvoarelor şi sistemul judeţean de sănătate de o presiune semnificativă şi chiar un posibil colaps, cauzat de un posibil număr foarte mare de cazuri raportat la numărul limitat de paturi, în contextul actual. Efortului de a proteja rezidenţii prin această măsură fără precedent li se alătură o parte din angajaţii Rezidenţei Valea Izvoarelor, personal medical, de îngrijire şi auxiliar, care au acceptat, înţelegând riscurile şi nevoile actuale, să formeze un grup operativ format din 18 persoane, care se implică în această nouă etapă a luptei împotriva COVID-19, acceptând să nu părăsească Rezidenţa pentru următoarele 14 zile", a arătat rezidenţa Valea Izvorelor, într-un comunicat de presă.
Fondatorul Rezidenţei Valea Izvorelor, Călin Sarchiz, a precizat că măsura de protecţie având în vedere că instituţia găzduieşte cel mai mare număr de rezidenţi din zonă, ceea ce înseamnă o răspundere uriaşă.
"Cred că niciunul dintre noi nu a trăit vreodată o astfel de situaţie. Pandemia noului coronavirus (COVID-19) a afectat practic fiecare român, fiecare european, a închis şcoli şi multe afaceri, a perturbat ritmul vieţii noastre de zi cu zi. Ca lider în îngrijirea persoanelor în vârstă în judeţul Mureş, găzduind cel mai mare număr de rezidenţi din zonă, avem o răspundere uriaşă pe care ne-o asumăm cu deplină responsabilitate, atât faţă de rezidenţi, cât şi faţă de personalul nostru. Carantina voluntară în care am decis să întrăm pentru următoarele 14 zile, vine după alte măsuri ferme de protejare, pe care le-am luat încă de la începutul lunii martie şi care au fost susţinute şi apreciate de către rezidenţii noştri şi familiile lor", a declarat Călin Sarchiz, directorul general al rezidenţei.
Managerul Rezidenţei pentru seniori Valea Izvoarelor, Adela Bumbu, a precizat că fiecare dintre cei 18 membri ai personalului a decis să stea departe de familii timp de 14 zile, astfel încât sănătatea şi viaţa bătrânilor să fie protejate.
"Am văzut ce se întâmplă în Spania, în Italia, în Statele Unite ale Americii sau în alte ţări în care comunităţi de seniori sunt devastate de acest cumplit virus. Ştim că toţi, rezidenţi sau colegi de-ai noştri - medici, asistenţi medicali, infirmiere şi personal administrativ - putem fi expuşi, cu toţii putem deveni victime ale acestui virus dacă nu acţionăm ferm şi decis, chiar dacă acest lucru înseamnă să stăm departe de familiile noastre 14 zile. Este un sacrificiu pe care îl facem pentru comunitate", a precizat Adela Bumbu.
Pentru cei 18 angajaţi intraţi în carantină voluntară au fost amenajate spaţii de cazare şi de igienizare suplimentare, s-au implementat toate măsurile de siguranţă şi au fost asigurate condiţii bune de lucru şi de odihnă.
"În cazul unei decizii de prelungire a acestei carantine voluntare, la finalul celor 14 zile, pentru a preveni epuizarea personalului, vom înlocui grupul operativ cu alţi angajaţi care doresc şi ei, voluntar, să susţină această măsură necesară", se mai arată în comunicat.
Efortul angajaţilor care au decis să intre în carantină voluntară va fi răsplătit, susţine conducerea rezidenţei, prin acordarea de bonusuri salariale semnificative.
"Mulţumim colegilor care ne susţin în implementarea acestei măsuri fără precedent. Suntem mândri de ei, de implicarea lor şi de eforturile excepţionale pe care le fac. Dedicarea, pasiunea şi respectul pe care colegii noştri le arată în aceste momente grele, sunt valori pe care am clădit calitatea serviciilor noastre cu profesionalism, din inimă. Apreciem modestia cu care, aceste eroine nevăzute se sacrifică, stând departe de familie pentru a oferi grijă celor care acum au cea mai mare nevoie de ea: bunicii, părinţii noştri, ai tuturor. De aceea, pentru a ne sprijini şi răsplăti colegii din 'linia întâi', în eforturile deosebite pe care le depun în aceste zile, asigurăm, cu ajutorul aparţinătorilor, bonusuri semnificative", a precizat Oana Blaga, preşedintele Asociaţiei Valea Izvoarelor. AGERPRES / (AS - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: Rezidenţa pentru Seniori Valea Izvoarelor
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |