Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Zece cadre medicale de la două spitale din judeţul Arad au fost confirmate cu noul coronavirus, până vineri dimineaţă, a declarat, pentru AGERPRES, liderul Sanitas Arad.

Conform sursei citate, este vorba de opt angajaţi de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad - cinci medici, două asistente şi o infirmieră -, dintre cei 30 care au rămas în izolare după ce au intrat în contact cu pacientul de 64 de ani infectat, care fusese internat la ATI şi a decedat.

De asemenea, de la Spitalul Orăşenesc Ineu au fost confirmaţi pozitiv un medic şi o asistentă.

"Toţi cei zece colegi au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. Personalul din cele două spitale unde a fost confirmat noul coronavirus este în curs de testare, până vineri dimineaţă fiind prelevate probe de la peste 200 de angajaţi", a declarat, pentru AGERPRES, liderul Sanitas Arad, Otinel Şandru.

Acesta a atras atenţia că în continuare există insuficiente echipamente de protecţie pentru personalul medical din judeţ.

"E drept că s-au mai primit măşti şi costume de protecţie, dar tot de pe o zi pe alta avem", a spus Otinel Şandru. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.