COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 10 – 29 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 23 – 30 mai, ora 21 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 30 mai, ora 10 – 30 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului COD GALBEN: 29-05-2025 ora 18 Intre 18:40 si 21:00 se va semnala Local, intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...60 km/h. in Zona joasă a județului Mehedinţi , respectiv zona localităților;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Aquaparkul Nymphaea din Oradea a funcţionat la maxim în perioada Sărbătorilor de Iarnă, având peste 17.000 de vizitatori în intervalul 25 decembrie - 5 ianuarie, a anunţat miercuri, într-un comunicat, conducerea Administraţiei Domeniului Public (ADP) Oradea.

Potrivit sursei, vizitatori din întreaga ţară şi chiar de peste hotare au ales să-şi petreacă zilele libere din perioada Sărbătorilor de Iarnă în Aquaparkul Nymphaea, peste 17.000 de persoane călcând pragul unităţii de agrement în perioada 25 decembrie 2019 - 5 ianuarie 2020.

"Suntem bucuroşi să vedem că tot mai mulţi oaspeţi vin să se relaxeze la noi şi facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne ridica la aşteptările lor, astfel încât să revină cu drag de fiecare dată. Le mulţumim tuturor", a precizat directorul ADP Oradea, Liviu Andrica.

Având în vedere că în această perioadă există o cerere mare de bilete, iar capacitatea Aquaparkului este de doar 950 locuri în sezonul rece, conducerea ADP recomandă ca, în special în perioada weekendurilor, a vacanţelor şi a sărbătorilor legale, cei care doresc să viziteze complexul să-şi achiziţioneze biletele anticipat pentru a avea accesul garantat.

Cel mai mare Aquapark din această regiune a Europei, Nymphaea este întins pe o suprafaţă de şapte hectare, fiind una dintre destinaţiile preferate de distracţie, de la inaugurarea din anul 2010. În sezonul cald, capacitatea acestuia este de 1800 de locuri. De la 1 octombrie, oaspeţii sunt primiţi doar în interior, având la dispoziţie bazine de înot, cu apă caldă, tobogane, saune, saloane de masaj, jacuzzi, baie turcească, restaurante.

Complexul Wellness Termal Nymphaea Oradea, aşa cum se numeşte oficial, este cea mai mare investiţie publică de acest gen din România, fiind derulată de Primăria Oradea prin POR 2007 -2013, în valoare de 91,4 milioane de lei, din care finanţarea nerambursabilă a fost de 42,3 milioane de lei. AGERPRES / (AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Sursa foto: Aquapark Nymphaea Oradea / Facebook

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.