Ungaria s-a aflat la graniţa dintre nord şi sud, atât din punct de vedere economic, cât şi din cel al structurii sale economice şi sociale. Totuşi, Ungaria, Bulgaria şi România pot fi grupate împreună din anumite puncte de vedere, după cum enunţa lucrarea ''The rise and fall of communism in Eastern Europe'' (Ben Fowkes, 1993): au fost adversari învinşi în 1944-1945 mai degrabă decât aliaţi eliberaţi; au fost sub ocupaţie sovietică; au fost acoperiţi, spre deosebire de Polonia şi Cehoslovacia, de ''acordul de procentaj'' Stalin-Churchill din octombrie 1944; soarta lor a fost determinată în detaliu de Comisia Aliată de Control (ACC) stabilită după cel de-Al Doilea Război Mondial, deciziile liderilor militari sovietici au fost acceptate de omologii britanici şi americani.

Fără susţinerea sovietică, partidele comuniste locale abia puteau lua în considerare preluarea puterii. Ocupaţia nazistă a Ungariei şi Guvernul de unitate naţională condus de liderul partidului Crucilor cu Săgeţi, Ferenc Szalasi, a durat din octombrie 1944 până în primăvara anului 1945. Guvernul provizoriu instituit la Debrecen, la 23 decembrie 1944, era o coaliţie cu două ministere comuniste. Noul guvern includea trei generali din fostul regim horthist: premierul Bela Miklos, ministrul apărării Janos Voros şi al alimentaţiei, Gabor Faragho. Comuniştii Imre Nagy şi Jozsef Gabor au preluat ministerele Agriculturii, respectiv al Comerţului, iar restul cabinetului cuprindea mici proprietari şi social-democraţi, notează lucrarea citată. Comuniştii îşi mai asiguraseră controlul indirect prin intermediul Ministerului de interne, la conducerea căruia a fost numit Ferenc Erdei, membru al facţiunii pro-comuniste din Partidul Naţional Ţărănesc. În Ungaria anului 1945 orice ameninţare din partea dreptei era practic inexistentă. Fostul conducător, amiralul Horthy, care colaborase cu Germania, a încercat să schimbe taberele în ultimul moment, dar nu a reuşit. Prin urmare, Ungaria a fost recucerită de Armata Roşie de la nazişti şi de la liderul Ferenc Szalasi, iar guvernul de coaliţie a preluat conducerea în martie-aprilie 1945.

Alegerile din toamna anului 1945 nu au fost favorabile comuniştilor, nici în Budapesta, nici la nivel naţional. Micii proprietari au adunat peste 50% din voturi, comuniştii 17%, iar social-democraţii 17,4%, la nivel naţional. Comandantul sovietic Kliment Voroşilov i-a transmis liderului micilor proprietari, Ferenc Nagy, că ''Uniunea Sovietică îşi doreşte să-şi bazeze prietenia cu Ungaria pe relaţia cu Partidul Micilor Proprietari'', dar a insistat asupra unui rol important al comuniştilor în cabinet. Comuniştii au primit trei portofolii, dintre care unul la Ministerul de Interne- Imre Nagy, iar micii proprietari şapte, social-democraţii trei, iar Partidul Ţărănesc unul. Premierul era un ''mic proprietar'' - Zoltan Tildy.

Partidul comunist a ajuns să aibă 500.000 de membri până în octombrie 1945, de la 3.000 de membri în noiembrie 1944. În plus, social-democraţii, cu 400.000 de membri la sfârşitul lui 1945, aveau o aripă pro-comunistă consistentă. Blocul Stângii, format la 4 martie 1946 de comunişti, social-democraţi şi ţărănişti, a convocat imediat o demonstraţie în masă la Budapesta împotriva ''reacţionarilor'' din Partidul Micilor Proprietari.

În martie 1946, Imre Nagy a fost înlocuit de Laszlo Rajk, care a înlăturat mii de angajaţi ai ministerului de interne şi din funcţii publice, folosindu-se de un decret care impunea noi reguli de loialitate pentru oficialii de stat faţă de ''remodelarea democratică a ţării''.

Tacticile folosite pentru reconfigurarea scenei politice şi scindarea partidelor au dat roade la alegerile din 1947. Deşi Partidul Comunist a obţinut 22% din voturi, guvernul de coaliţie şi-a asigurat peste 60%, rezultat suficient cât să fie considerat un succes. A urmat, la scurt timp, suprimarea Partidului Independenţei, în septembrie 1947. Sarcinile partidului comunist vizau acum ''excluderea burgheziei de la putere'' şi formarea unui ''front popular după modelul iugoslav cu un singur partid''. Totuşi, ca şi în Cehoslovacia, după cum evidenţiază lucrarea citată, a fost un interval de aproximativ un an între preluarea definitivă a puterii şi adoptarea politicilor staliniste depline.

Foto: (c) ANCA PANDEA / AGERPRES FOTO

Statuia lui Imre Nagy

Anul 1956 este cel al Revoluţiei Ungare. De la 23 octombrie până la 10 noiembrie 1956, s-au desfăşurat proteste la adresa Republicii Populare Ungare şi a politicilor staliniste, cerându-se retragerea trupelor sovietice. Imre Nagy ajunge premier şi anunţă planurile Ungariei de a se retrage din Pactul de la Varşovia şi de a deveni putere neutră. Forţele sovietice au intervenit şi mii de persoane şi-au pierdut viaţa. Liderul revoluţiei Imre Nagy s-a refugiat în Ambasada Iugoslaviei, de unde a fost răpit de agenţi sovietici, potrivit unor surse. Janos Kadar (1912-1989) devine noul şef de guvern. În 1958, se anunţă că Imre Nagy a fost executat pentru înaltă trădare.

În anii '60, Kadar introduce treptat reforme de liberalizare. Lideri politici şi din rândul clerului sunt eliberaţi, iar lucrători din agricultură şi industrie primesc drepturi sporite. În 1968, a fost lansat Noul Mecanism Economic, cea mai durabilă şi importantă reformă economică din Europa de Est Comunistă. Până la sfârşitul anilor '70, Ungaria părea să prospere, remarcă lucrarea citată. Pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial, un stat socialist începea să aibă o imagine bună în Occident prin produsele sale, care nu numai că erau superioare altor produse găsite în blocul sovietic, dar se găseau şi în magazine din centrul Budapestei. Din punct de vedere statistic, între 1970 şi 1978, venitul naţional crescuse cu 6 procente pe an, iar consumul real crescuse cu aproximativ 4 procente pe an.

Iniţiativele liderului sovietic Mihail Gorbaciov au generat răspunsuri aparte în Polonia şi Ungaria, liderii şi mişcările sociale extinse au diferenţiat aceste două ţări de vecinii lor mai conservatori. În Ungaria, politicile de reconciliere ale lui Janos Kadar au permis creşterea autonomiei în economia Ungariei, reapariţia reformatorilor în partid şi elaborarea unui set de decizii care au mobilizat segmente din societate în favoarea schimbării. Avalanşa care a măturat regimurile comuniste din Europa de Est a început în aceste două ţări, consideră Gale Stokes, autorul lucrării ''The Walls Came Tumbling Down. The Collapse of Communism in Eastern Europe'' (1993).

Totuşi, economia Ungariei se confrunta şi cu câteva probleme semnificative, cum ar fi criza forţei de muncă cumulată cu trimiterea de specialişti în Uniunea Sovietică, creşterea necontrolată a importurilor şi situaţia comerţului exterior. În anii '70, Ungaria a înregistrat, în general, o balanţă comercială negativă cu ţările cu monedă convertibilă. Între 1970 şi 1979, datoria externă a crescut de la 1 miliard de dolari la 9,1 miliarde de dolari. Ungaria a găsit o soluţie mai ingenioasă decât Polonia şi România, care şi-au suspendat şi reprogramat plăţile. În 1982, a devenit membru al Fondului Monetar Internaţional şi al Băncii Mondiale, lucru care i-a facilitat împrumuturi şi punţi de trecere peste cea mai mare criză a datoriei. Cu alte cuvinte, Ungaria s-a decis să încerce o deschidere către piaţa globală cu un deceniu înainte de revoluţiile din 1989, mai arată volumul citat.

În 1988, Kadar este înlocuit de Karoly Grosz din funcţia de secretar general al Partidului Socialist Muncitoresc. Este format Forumul Democratic Ungar, structura civică de tipul "Solidaritatea" din Polonia, care s-a opus regimului comunist menţinând activă dimensiunea pluralistă a societăţii şi asigurând condiţiile pentru tranziţia negociată, după cum evidenţia editorialul "Partidul de anturaj", apărut în revista Sfera Politicii, nr. 3/2012.

În timp ce opoziţia democrată a reuşit să aducă zeci de mii de demonstranţi pe străzi şi să creeze noi grupări politice, guvernul lui Karoly Grosz a căutat o metodă de a controla dialogul, evidenţia lucrarea citată anterior în subcapitolul intitulat ''Hungary's Negociated Revolution'' (Revoluţia negociată a Ungariei). Astfel, Grosz a propus crearea unei democraţii multipartite, care să includă toate partidele dispuse să accepte legitimitatea socialismului. Având în vedere că niciunul dintre noile partide importante - Forumul Democratic Ungar (MDF), Alianţa Democraţilor Liberi (SzDSz) şi Alianţa Tinerilor Democraţi (FIDESz) - nu a acceptat condiţia, a încercat să le abordeze individual, diferenţiindu-le în două tabere: o opoziţie autentică şi una dezbinatoare. În aprilie 1988, a convocat discuţii la masă rotundă pentru ''armonizare şi reconciliere'', la care niciun grup autentic din opoziţie nu a participat. În schimb, opt grupări din opoziţie care au cooperat cu succes la demonstraţia masivă din 15 martie s-au reunit la 23 martie pentru o masă rotundă a opoziţiei, cu scopul de a înfrunta partidul-stat cu un front unit, în ciuda tacticilor divide et impera ale lui Grosz. Succesul revoluţiei negociate din Ungaria poate fi atribuit unităţii acestor grupuri disparate, menţinută pentru următoarele câteva luni.

Un moment-cheie a venit în ianuarie 1989 când Imre Pozsgay, un lider reformator din Politburo, a descris evenimentele din octombrie 1956 drept ''o revoltă populară'' faţă de termenul folosit până atunci, ''contra-revoluţie'', în timpul unui interviu acordat la radio.

În primul semestru al anului 1989, elemente active ale societăţii civile din Ungaria încearcă să determine recunoaşterea sau respectarea a două drepturi fundamentale: participarea la putere şi la suveranitatea naţională, nota ''Istoria comparată a statelor comuniste'' (Jean- Fracois Soulet, 1998). Comitetul central al PC ungar acceptă, la mijlocul lui februarie 1989, principiul unei tranziţii spre multipartitism.

Alte momente marcante au fost: remanierea Politburo-ului, survenită în aprilie 1989; primii paşi pentru demontarea gardurilor vechi de la graniţă între Ungaria şi Austria, la 2 mai 1989 - o decizie pe care premierul Miklos Nemeth deja o discutase cu Gorbaciov, la Moscova, în martie; reuşita unui nou prezidiu din patru membri, dominat de reformatorii radicali Rezso Nyers, Imre Pozsgay şi Miklos Nemeth în preluarea direcţiei partidului- conform sursei citate anterior şi lucrării ''The 1989 revolutions in Central and Eastern Europe. From Communism to Pluralism'' (Manchester University Press, 2013). În martie 1989, Ungaria anunţase aderarea necondiţionată la Convenţia Naţiunilor Unite privind Statutul Refugiaţii, din 1951, şi la protocolul din 1967 ( ''The Walls Came Tumbling Down'').

Ungaria devenise un punct focal al speranţelor, nu numai pentru că începuse să demonteze gardurile de la graniţă, dar şi pentru că reformele accelerau, evidenţia volumul ''The Walls Came Tumbling Down'' (Gale Stokes, 1993).

La 1 iunie 1989, partidul de la putere anunţă că liderul Revoluţiei din 1956, Imre Nagy, fusese condamnat în mod eronat şi organizează reînhumarea cu onoruri de stat, la 16 iunie 1989. Aproape 200.000 de persoane participă la Budapesta la funeraliile solemne ale lui Imre Nagy, eroul din octombrie 1956, executat la 16 iunie 1958.

Foto: (c) MARTON MONUS/EPA

Eveniment organizat la 23 octombrie 2019 de Institutul şi Muzeul de Istorie Militară din Ungaria, cu ocazia comemorării a 63 de ani de la Revolţia Ungară, de la 23 octombrie 1956

La 19 august 1989, liderul reformator Imre Pozsgay, prinţul moştenitor austro-ungar Otto von Habsburg şi activişti locali din opoziţie au organizat un ''picnic Pan-European'' în oraşul din vestul Ungariei, Sopron, în timpul căruia câteva sute de est-germani au profitat de oportunitatea de a trece graniţa în Austria. La 10 septembrie 1989, Ungaria - după toate aparenţele încurajată de Republica Federală Germania şi nedescurajată de URSS, deschidea oficial frontiera sa cu Austria, provocând un extraordinar şi decisiv suflu de speranţă. Anunţul Ungariei de la 10-11 septembrie 1989 că nu va împiedica cetăţenii est-germani să treacă graniţa din Austria pentru a ajunge în Germania de Vest a declanşat criza refugiaţilor din Republica Democrată Germană. Deschiderea graniţei cu Austria vestea căderea Cortinei de Fier, după cum notau ulterior agenţiile de presă - 11.000 de persoane s-au îmbulzit în autobuze, trenuri şi maşini trabant cu direcţia centrelor de primite deja pregătite în Germania de Vest. O săptămâna mai târziu, preşedintele american George Bush a anunţat că statutul Ungariei de ţară favorită în relaţiile comerciale devine permanent, evidenţia volumul ''The Walls Came Tumbling Down'' în capitolul ''The Glorious Revolutions of 1989''.

Până la sfârşitul lunii septembrie 1989, 25.000 de est-germani se pare ca au folosit "filiera maghiară". În ciuda protestelor vehemente ale conducătorilor din Berlinul de Est, care acuzau Ungaria ca îşi încalcă obligaţiile de aliat, Budapesta menţine măsura, marcând astfel divergenţele tot mai afişate faţă de comunismul est-german şi, curând, faţa de comunism pur şi simplu, notează ''Istoria comparată a statelor comuniste''.

În luna octombrie, în fapt, sistemul Leninist din Ungaria se sfărâma. Partidul Socialist Muncitoresc Ungar (Magyar Szocialista Munkáspárt - MSzMP), fondat în 1956, s-a transformat la 7 octombrie 1989 în Partidul Socialist Ungar (Magyar Szocialista Párt -MSzP), în timpul unui congres extraordinar, şi abandonează principiile centralismului democratic şi dictatura proletariatului, notează volumul citat anterior.

La 23 octombrie 1989, deputaţii proclamă cea de-a IV-a Republică, punând capăt Republicii instaurate în 1949, şi decid organizarea primelor alegeri libere şi pluripartite de după 1947. Atât prin rapiditatea şi radicalizarea reformelor sale politice, cât şi prin desolidarizarea activă de "regimurile frăţeşti" conservatoare, Ungaria a influenţat atunci în mod decisiv balanţa istoriei est-europene. Astfel, chiar înainte de căderea Zidului Berlinului, ungarii au pus la punct elementele de bază ale revoluţiei lor negociate. În martie-iunie 1990, guverne necomuniste sunt alese în Republica Democrata Germană, Ungaria şi Cehoslovacia.

La 30 de ani de la căderea regimului comunist, la 28 noiembrie 2019, Ungaria a anunţat că propune Naţiunilor Unite iniţierea Zilei Internaţionale pentru Victimele Dictaturilor Comuniste, anunţa portalul de ştiri Hungary Today. Dictaturile comuniste reprezintă o parte tragică a istoriei comune a omenirii. (...) Aceste regimuri au văduvit, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihologic, sute de milioane de oameni şi au condus generaţii către o situaţie disperată, fără viziune'', a declarat ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior Peter Szijjarto. AGERPRES/(Documentare - Roxana Mihordescu, editor: Horia Plugaru, editor online: Ady Ivaşcu)

*Explicație foto deschidere - Copii marchează comemorarea Revoluţiei Ungare împotriva conducerii comuniste şi a Uniunii Sovietice, din 1956 (23 octombrie 2019)