

Biserica Sf. Maria Magdalena din Vézelay (Basilique Sainte-Marie-Madeleine de Vézelay), Burgundia, Franţa, a fost înscrisă în anul 1979 pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO, potrivit whc.unesco.org.
La scurt timp după înfiinţarea sa în secolul al IX-lea, abaţia benedictină din Vézelay a dobândit moaştele Sfintei Maria Magdalena şi, de atunci, a devenit un loc important de pelerinaj.
Site-ul UNESCO notează că Sfântul Bernard a predicat în biserica din Vézelay la cea de-a doua cruciadă, în 1146, iar Richard Inimă de Leu şi Filip al II-lea Augustus s-au întâlnit acolo pentru a pleca la a treia cruciadă, în 1190.
Abaţia benedictină din Vézelay a fost construită pe locul unei foste vile romane care a aparţinut lui Vercellus. Vila a fost încredinţată unui conte carolingian, Girart de Roussilon. Două dintre mănăstirile de călugăriţe ale abaţiei au fost dispersate în secolul al VIII-lea, iar o altă mănăstire a fost incendiată în timpul raidurilor nomade, menţionează site-ul www.crestinortodox.ro.
În secolul al IX-lea, biserica a fost reconstruită şi afiliată ordinului benedictin de la Cluny. Vézelay a fost de la început una dintre atracţiile pelerinilor care mergeau la Santiago de Compostela, în Galicia, în nord-vestul Spaniei.
Călugării de la Vézelay susţineau că deţin relicve ale Mariei Magdalena, aduse din Ţara Sfântă. Construcţia bisericii a început în 1295 şi a fost continuată, în mai multe etape, în următorii 237 de ani. În anul 1532, au fost finalizate lucrările de construire a lăcaşului de cult. Numeroase părţi ale bisericii au rămas, însă, neterminate, precum portalul de la intrarea principală şi clopotniţa.
Biserica din Vézelay este compusă dintr-un altar, o navă mare şi 16 capele. Cea mai importantă parte a ei este o criptă care conţine monumente funerare galo-romane din secolul al IV-lea.
Biserica este formată dintr-o navă în stil romanic şi un cor gotic, de dimensiuni foarte mari, şi impresionează prin sculpturile care decorează arcadele semicirculare ale uşilor. De pe terasa din spatele ei se poate vedea o frumoasă panoramă a văilor luxuriante din Vézelay.
Una dintre atracţiile bisericii este şi colecţia de cruci din lemn adusă în anul 1946 din diferite colţuri ale Europei, în timpul unui marş pentru pace.
În timpul Revoluţiei Franceze, zidurile vechi ale mănăstirii au fost distruse şi vândute la licitaţie. Numai bisrica şi chiliile au scăpat de demolare. Biserica a fost reconstruită de Viollet le Duc în anul 1840, cel care a reconstruit şi catedralele de la Laon, Amiens şi Notre Dame. Biserica din Vézelay primeşte anual mii de vizitatori. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Liviu Tatu, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: whc.unesco.org
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |