COD PORTOCALIU: 26-06-2025 ora 10 se va semnala val de căldură persistent și intens, caniculă și disconfort termic accentuat COD PORTOCALIU: 26-06-2025 ora 10 se va semnala val de căldură persistent și intens, caniculă și disconfort termic accentuat COD GALBEN: 26-06-2025 ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

* Federaţia Română de Fotbal a solicitat şi a obţinut în instanţă dizolvarea grupării Progresul Bucureşti pentru insolvabilitate în urma pierderii de către gruparea sportivă a unor procese pe care le-a intentat FRF şi pe care le-a pierdut.

* Preşedintele clubului Petrolul Ploieşti, Marius Stan, a declarat, luni, la Casa Fotbalului, că Sănătatea Cluj, adversara din optimile de finală ale Cupei României, a dominat în faza precedentă deţinătoarea trofeului, FC Viitorul, iar acest lucru trebuie să fie un semnal de alarmă pentru formaţia prahoveană.

* Directorul de marketing al clubului Universitatea Cluj, Iuliano Ene, a declarat, luni, la Casa Fotbalului, că îşi doreşte ca formaţia ardeleană să învingă FCSB şi să realizeze surpriza optimilor de finală ale Cupei României.

* Preşedintele executiv al clubului Astra Giurgiu, Dănuţ Coman, a declarat, luni, la Casa Fotbalului, că nu şi-a dorit ca formaţia sa să o întâlnească pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe în optimile Cupei României, ci formaţii mai accesibile din Liga a II-a sau a III-a.

* Preşedintele executiv al clubului de fotbal Astra Giurgiu, Dănuţ Coman, a anunţat că o decizie în ceea ce priveşte menţinerea în funcţie a antrenorului Dan Alexa se va lua, marţi, în cadrul unei şedinţe la care la participa şi finanţatorul Ioan Niculae.

* Fostul căpitan al primei reprezentative a României, Adrian Mutu, care urmează în prezent cursurile pentru licenţa Pro în cadrul Şcolii Federale de Antrenori, a declarat, luni, la Casa Fotbalului, că a primit o ofertă de a prelua o formaţie din Liga I, dar nu este hotărât dacă o va accepta sau nu.

* AFC Hermannstadt a reziliat luni în condiţii amiabile contractul cu antrenorul Constantin Enache, a anunţat clubul sibian într-un comunicat remis presei.

* Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu (locul 6 în ierarhia mondială, favorită nr. 5) s-a calificat luni în turul al doilea al turneului WTA de tenis de la Beijing (China), dotat cu premii totale în valoare de 8.285.274 dolari, după ce a trecut în trei seturi, 6-2, 2-6, 6-1, de belarusa Aliaksandra Sasnovici (60 WTA).

* Portarul polonez Lukasz Fabianski (West Ham), accidentat în meciul cu Bournemouth (2-2), disputat sâmbătă în Premier League, ar putea lipsi circa trei luni de pe teren, relatează presa engleză.

* Tenismanul Novak Djokovic, liderul ATP, a profitat de turneul de la Tokyo pentru a asista luni la un antrenament al unor luptători de la sumo de la un tradiţional dohyo din capitala niponă, relatează Reuters.

* Perechea Raluca Olaru (România)/Alison Riske (SUA) a fost eliminată, luni, în primul tur al probei de dublu a turneului WTA de la Beijing (China), dotat cu premii de 8.285.274 dolari, după ce a fost învinsă cu 5-7, 6-1, 10-4 de americancele Bethanie Mattek-Sands şi Sofia Kenin.

* Tenismanul german Alexander Zverev, cap de serie 2, s-a calificat luni în turul doi al turneului ATP de la Beijing, dotat cu premii de 8.285.274 dolari, după ce l-a învins pe americanul Frances Tiafoe cu 6-3, 6-2.

* Selecţionata de volei feminin a Chinei a câştigat pentru a cincea oară Cupa Mondială, după ce a învins cu scorul de 3-0 (25-17, 25-14, 25-12) reprezentativa Argentinei, în ultimul său meci, din cadrul acestei competiţii la care au luat parte 12 echipe naţionale, disputat duminică seara la Yokohama (Japonia).

* Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu şi americanca Vania King s-au oprit în primul tur al probei de dublu a turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii de 8.285.274 dolari, după ce au fost învinse de perechea Jelena Ostapenko (Letonia)/Daiana Iastremska (Ucraina) cu 6-4, 2-6, 10-4.

* Naţionala de rugby a Scoţiei a învins luni reprezentativa statului Samoa cu scorul de 34-0 (20-0), într-un meci din Grupa A a Cupei Mondiale din Japonia, disputat la Kobe.

* ''Golurile vor veni'', a promis luni belgianul Eden Hazard, aflat încă în perioada de integrare la Real Madrid, menţionând că aceasta s-ar putea întâmpla chiar la partida cu FC Bruges, marţi, în Liga Campionilor. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Adrian Dădârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.