Filosoful german Martin Heidegger s-a născut la Messkirch (landul Baden-Wurttemberg), în 26 septembrie 1889.
A urmat studii de teologie la Freiburg, din dorinţa de a deveni preot. În 1911, a început studiul matematicii, ştiinţelor naturii şi filosofiei. A obţinut doctoratul în filosofie în 1916.
Între 1916-1917, a fost conferenţiar la Universitatea din Freiburg, apoi asistentul filosofului Edmund Husserl (1859-1938), cel care avea să-i marcheze profund gândirea filosofică. Între 1923-1928, a fost profesor de filosofie la Marburg, perioadă în care a publicat cea mai importantă lucrare a sa "Fiinţă şi timp" ("Sein und Zeit", 1927).
În 1933, a devenit rector al Universităţii din Freiburg. Discursul ţinut de el cu prilejul preluării funcţiei proclama convertirea sa la ideologia naţional-socialistă. Astfel se explică şi distanţarea de profesorul său evreu, Husserl, pe care îl admirase până atunci şi căruia îi dedicase cartea "Fiinţă şi timp".
După cel de-Al Doilea Război Mondial, a ţinut prelegeri doar în faţa unui cerc restrâns de studenţi.
Principala preocupare filosofică a lui Heidegger a fost ontologia, studiul fiinţei şi a trăsăturilor generale ale existenţei. În acest sens, a urmărit să acceseze fiinţa (Sein) prin analiza fenomenologică a existenţei umane. În investigarea existenţei umane, Heidegger foloseşte termenul german "Dasein", tradus ca "fiinţa în deschis" sau "a-fi-aici". Modul specific de a-fi-în-lume al omului se caracterizează, susţine Heidegger, prin angrenajul legăturilor sale cu obiectele din jur şi cu membrii comunităţii din care face parte. Concepţie diferită de cea a unor raţionalişti precum Descartes, de exemplu, pentru care esenţa omului e dată de abilitatea de a gândi.
Potrivit gânditorului german, "sentimentul originar al existenţei ar fi resimţit în angoasă, pe care o sesizăm ca pe o "fiinţare-pentru-moarte". Omul care meditează la fiinţarea sa se loveşte, în ceea ce priveşte trecutul, de contingenţa naşterii sale, iar în ce priveşte viitorul, de ineluctabilitatea morţii. Rezultă sentimentul autentic al "finitudinii", care este condiţia noastră"", arată Dicţionarul de Filosofie Larousse (1991).
Printre alte scrieri semnate de Heidegger pot fi menţionate: "Căi ce nu duc nicăieri" (1950), "Introducere în metafizică" (1953), "Ce înseamnă a gândi? " (1954), "Ce este filosofia" (1956), "Calea mea spre fenomenologie" (1965). Opera sa a contribuit la dezvoltarea fenomenologiei şi a influenţat gânditori precum Hans-Georg Gadamer, Maurice Merleau-Ponty sau Jean-Paul Sartre.
Martin Heidegger s-a stins din viaţă la 26 mai 1976, la Freiburg. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |