COD GALBEN: 19-05-2025 ora 10 Intre 19 mai, ora 21 – 20 mai, ora 06 se va semnala intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele şapte luni ale anului în curs, faţă de perioada similară din 2018, ca serie brută, cu 26%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 18,8%, potrivit informaţiilor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni.

În luna iulie 2019, volumul lucrărilor de construcţii a urcat, faţă de luna precedentă, ca serie brută, cu 2,9%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 4,0%.

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 41,0%, respectiv cu 38,7%.

În perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2019, comparativ cu intervalul similar din 2018, volumul total al lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut cu 26,0%. Pe elemente de structură, au avut loc creşteri la construcţiile noi (+32,9%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+15,7%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+2,5%).

Pe obiecte de construcţii, ca serie brută, au avut loc creşteri ale volumului de lucrări de construcţii astfel: clădirile nerezidenţiale cu 37,4%, clădirile rezidenţiale cu 34,1% şi la lucrările de construcţii inginereşti cu 15,7%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al lucrărilor de construcţii a urcat cu 18,8%, creştere reflectată în volumul lucrărilor de construcţii noi cu 27,0%, lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente cu 7,5% şi al lucrărilor de reparaţii capitale cu 2,8%.

Pe obiecte de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate evidenţiază creşterea volumului lucrărilor de construcţii la clădirile nerezidenţiale cu 31,6%, clădirile rezidenţiale cu 30,7% şi la construcţiile inginereşti cu 9,2%.

În iulie 2019, comparativ cu iunie 2019, volumul total al lucrărilor de construcţii a urcat, ca serie brută, cu 2,9%, creştere evidenţiată la construcţii noi (+5,3%). Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 2,4%, respectiv cu 2,1%.

Pe obiecte de construcţii, seria brută indică o creştere a volumului construcţiilor inginereşti cu 6,3% şi a clădirilor rezidenţiale cu 3,3%. Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile nerezidenţiale cu 3,4%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut cu 4,0%, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+13,5%) şi la lucrările de construcţii noi (+1,7%). Volumul lucrărilor de reparaţii capitale a scăzut cu 0,5%.

Pe obiecte de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate indică o creştere a volumului lucrărilor de construcţii la lucrările de construcţii inginereşti cu 8,2% şi la clădirile rezidenţiale cu 4,9%. Volumul lucrărilor de construcţii la clădirile nerezidenţiale a scăzut cu 5,8%.

În iulie 2019, raportat la iulie 2018, volumul total al lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut cu 41,0%. Pe elemente de structură au fost înregistrate creşteri ale volumului lucrărilor de construcţii noi (+48,9%), lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente (+37,2%) şi lucrărilor de reparaţii capitale (+4,9%).

Pe obiecte de construcţii, seria brută evidenţiază creşteri ale volumului lucrărilor de construcţii astfel: construcţii inginereşti cu 45,7%, clădiri rezidenţiale cu 45,2% şi la clădiri nerezidenţiale cu 30,1%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a urcat cu 38,7%. Pe elemente de structură s-au înregistrat creşteri astfel: lucrările de construcţii noi (+45,6%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+41,5%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+0,1%).

Pe obiecte de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate indică creşteri ale volumului lucrărilor de construcţii astfel: clădirile rezidenţiale (+44,1%), construcţiile inginereşti (+37,4%) şi la clădirile nerezidenţiale (+29,2%). AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.