Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

* Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Spaniei cu scorul de 2-1 (1-0), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa F a preliminariilor EURO 2020.

* Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Cosmin Contra, a declarat, joi noaptea, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi au început cu frică meciul cu Spania, pierdut cu scorul de 1-2 pe Arena Naţională, dar a menţionat că în repriza secundă s-au ridicat la nivelul adversarilor.

* Portarul echipei naţionale de fotbal a României, Ciprian Tătăruşanu, a declarat, joi seara, după înfrângerea cu 2-1 suferită în faţa Spaniei, că prima reprezentativă a fost destul de aproape de a obţine un rezultat de egalitate, dar chiar şi aşa consideră că şansele de calificare la EURO 2020 rămân neschimbate.

* Atacantul echipei naţionale a României, Florin Andone, a declarat, joi seara, după înfrângerea cu Spania (2-1), că golul marcat în minutul 59 i-a ridicat puţin moralul, dar a precizat că şi-ar fi dorit mai mult ca prima reprezentativă să nu piardă acest meci.

* Fotbalistul echipei naţionale a României, Nicolae Stanciu, a declarat, joi noaptea, după înfrângerea cu Spania (2-1), că prima reprezentativă trebuie să câştige meciurile de pe teren propriu cu Norvegia şi Suedia pentru a putea obţine calificarea la EURO 2020.

* Selecţionerul echipei naţionale a Spaniei, Robert Moreno, a declarat, joi noaptea, într-o conferinţă de presă, după victoria cu 2-1 obţinută pe Arena Naţională din Capitală, că România este "o echipă foarte complicată" şi că reprezentativelor Suediei şi Norvegiei nu le va fi uşor când vor juca la Bucureşti.

* Selecţionata feminină a României s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale Campionatelor Europene de tenis de masă pe echipe de la Nantes (Franţa), după ce a învins Spania cu scorul de 3-0, în ultimul său meci din Grupa 1.

* Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 4 mondial, este accidentată la glezna stângă şi a declarat forfait pentru turneul de la Zhengzhou (China), ce va începe pe 9 septembrie, informează WTA.

* Atacantul român Denis Drăguş este în lotul echipei belgiene Standard Liege pentru meciurile din faza grupelor Europa League, a anunţat joi site-ul walfoot.be.

* Mijlocaşul român Alexandru Băluţă a fost împrumutat de campioana Cehiei la fotbal, Slavia Praga, la formaţia Slovan Liberec, au anunţat cele două cluburi pe site-urile lor.

* Trei jucătoare române de tenis, Karola Patricia Bejenaru, Oana Gavrilă şi Oana Georgeta Simion, s-au calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Curtea de Argeş, dotat cu premii totale de 15.000 de dolari.

* AHC Potaissa Turda a învins-o în deplasare pe vicecampioana AHC Dobrogea Sud, cu scorul de 32-27 (17-10), joi, în etapa a doua a Ligii Naţionale de handbal masculin.

* Selecţionata României a învins formaţia Argentinei cu scorul de 3-0 (25-17, 25-21, 25-23), joi, la Cairo, în Grupa C a Campionatul Mondial de volei feminin Under-18.

* Franţa are trei reprezentante în semifinalele Campionatului European individual de squash de la Bucureşti, Melissa Alves, Coline Aumard şi Enora Villard, cealaltă fiind belgianca Nele Gilis, principala favorită.

* Pugiliştii români au pierdut toate cele patru întâlniri susţinute joi la Campionatele Europene de box pentru tineret de la Sofia.

* Ciclistul belgian Philippe Gilbert (Deceuninck-Quick Step) a terminat învingător joi în etapa a 12-a a Turului Spaniei, ce a avut loc pe distanţa de 171,4 km între Circuito de Navarra şi Bilbao, iar slovenul Primoz Roglic (Jumbo-Visma) a rămas în posesia tricoului roşu de lider, informează AFP.

* Naţionala Japoniei a învins-o acasă pe cea a Paraguayului cu scorul de 2-0, la Kashima, iar Coreea de Sud şi Georgia au încheiat la egalitate, 2-2, la Istanbul, în meciuri amicale de fotbal disputate joi.

* Atacantul argentinian Mauro Icardi a efectuat joi primul antrenament la PSG, unde a fost împrumutat de Inter Milano în ultima zi de mercato, relatează France Football.

* Selecţionatele Suediei şi Norvegiei au obţinut victorii, joi, în Grupa F, din care face parte şi România, în preliminariile EURO 2020 la fotbal. Suedia a surclasat echipa Insulelor Feroe cu 4-0, în deplasare, prin golurile marcate de Alexander Isak (12, 15), Victor Nilsson Lindeloef (23) şi Robin Quaison (41). Norvegia a trecut cu 2-0 de Malta, adversara de duminică a României. Sander Berge (34) şi Joshua King (45+1 - penalty) au marcat golurile scandinavilor.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.