Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au amendat comercianţii din Dragonul Roşu şi Doraly cu 488.000 de lei şi au aplicat 11 avertismente, în cadrul unei acţiuni de verificare a rechizitelor, uniformelor şi ghiozdanelor şcolare.
Potrivit unui comunicat al ANPC remis vineri AGERPRES, acţiunile de control au fost realizate de Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Bucureşti-Ilfov în complexul comercial Dragonul Roşu din comuna Dobroeşti, judeţul Ilfov şi în Complexul Comercial Doraly din comuna Afumaţi - judeţul Ilfov.
"Au fost aplicate 63 amenzi contravenţionale în cuantum de 488.000 lei şi 11 avertismente conform Legii 270/2017, însoţite de planul de măsuri de remediere a deficienţelor constatate; la un număr de 211.504 produse, în valoare de 1.098.939 lei, s-au constatat deficienţe de informare a consumatorilor, respectiv netraducerea în limba română a elementelor de caracterizare la rechizite, lipsa compoziţie fibroasă şi a instrucţiunilor de întreţinere la uniformele şcolare şi ghiozdane", precizează reprezentanţii ANPC.
Potrivit sursei citate, în timpul acţiunilor de control s-au identificat acuarele fără documente de calitate, blocuri de desen care nu respectau condiţiile declarate, în sensul că pe copertă se declara că au 20 file de A4, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că produsul conţinea doar 10 file/A4 albe şi o filă roz.
De asemenea, comisarii ANPC au mai găsit şi caiete de matematică care nu respectau condiţiile declarate, respectiv produsul conţinea doar 85 file/A4, deşi pe copertă se declara că au 96 file de A4.
ANPC a demarat acţiuni de verificare a rechizitelor, uniformelor şi ghiozdanelor şcolare, odată cu începerea noului an şcolar, tematica de control fiind în plină desfăşurare. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |