Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, l-a primit joi pe preşedintele Comisiei pentru politică externă din cadrul Adunării Naţionale a Republicii Socialiste Vietnam, cu rang de ministru, Nguyen Van Giau, şi a vorbit cu acesta inclusiv despre cooperarea în domeniul muncii şi justiţiei sociale.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES, Ramona Mănescu a solicitat sprijinul preşedintelui Comisiei pentru politică externă în vederea accelerării demersurilor de acreditare a exporturilor româneşti de produse de origine animală pe piaţa din Vietnam.

"Cooperarea în domeniul muncii şi justiţiei sociale a reprezentat un element important al agendei discuţiilor, ambele părţi exprimându-şi angajamentul pentru menţinerea unui dialog susţinut între instituţiile de profil", arată MAE.

Totodată, ministrul a vorbit despre intensificarea cooperării în sfera agriculturii, inclusiv prin schimbul de specialişti pe teme de interes comun.

Mănescu a subliniat susţinerea României pentru dezvoltarea cooperării UE - Vietnam, recent consolidată prin semnarea, pe durata preşedinţiei române a Consiliului UE, a Acordului de Liber Schimb şi a Acordului privind Protecţia Investiţiilor, precizează MAE. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.